VIDEO Iohannis: ‘Patentul’ pentru traseism este la PSD; traseismul, o boală gravă a politicii româneşti

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că "traseismul" reprezintă "o boală gravă a politicii româneşti", iar originea lui se găseşte "în abordarea pesedistă", care l-a "legiferat" prin OUG în urmă cu şase ani, informeazã AGERPRES.
"În ultima vreme, majoritatea articolelor despre traseism acuză PNL. Dar, daţi-mi voie să vă amintesc că 'patentul' pentru traseism este la PSD, care, în 2014, cu foarte puţin timp înainte de alegeri, a legiferat prin ordonanţă de urgenţă traseismul politic. Deci, originea traseismului cvasi-legalizat se găseşte în abordarea pesedistă. Mi se pare că aceste lucruri trebuie să ni le reamintim. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu traseismul. Nu mi-am schimbat opinia, sunt total împotrivă. Au existat încercări în anii trecuţi pentru a opri traseismul prin lege. Nu s-a reuşit, din motive legate de opiniile Curţii Constituţionale, dar în continuare cred că traseismul este o boală gravă a politicii româneşti şi cu cât mai repede terminăm cu ea, cu atât mai bine. Or, terminatul cred că ţine de alegător", a arătat şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Cotroceni.
Sursa: www.agerpres.ro