VIDEO Iohannis: Primarii trebuie să fie aleşi în două tururi, iar preşedinţii de CJ din rândul consilierilor judeţeni

Preşedintele Klaus Iohannis susţine alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi a preşedinţilor de consilii judeţene din rândul consilierilor judeţeni, informeazã AGERPRES.
"Eu, personal, consider că primarii în România trebuie să fie aleşi în două tururi, iar preşedinţii consiliilor judeţene să nu fie aleşi direct, ci din rândul consilierilor judeţeni", a declarat Iohannis, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
 
El a precizat că şi PNL doreşte alegerea primarilor în două tururi, subliniind că liberalii vor trebui să caute cele mai bune soluţii pentru promovarea unei astfel de legislaţii.
"Există mai multe iniţiative în Parlament care sunt discutate şi ştiu foarte bine că există formaţiuni care îşi doresc acest lucru. De exemplu, PNL doreşte alegerea primarilor în două tururi, dar ştim la fel de bine că există formaţiuni refractare la această propunere, de exemplu PSD nu doreşte acest lucru. Este evident că în continuare Guvernul şi PNL, care dă Guvernul, vor căuta cele mai bune soluţii pentru a promova o legislaţie sau pentru a accepta o legislaţie de acest tip de modificare. Am discutat aceste lucruri doar de principiu, de asta vă spun că PNL doreşte alegerea primarilor în două tururi, însă cum se va ajunge practic acolo încă nu a fost definitivat", a spus Klaus Iohannis.