VIDEO Iordache: Am hotărât să îmi înaintez demisia din funcția de ministru al Justiției

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat joi că a decis să își înainteze demisia din funcție, informează AGERPRES.

"De când am venit la Ministerul Justiției mi-am propus și am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente și destul de sensibile. Toate inițiativele asumate sunt legale și constituționale. Proiectele propuse s-au aflat în dezbatere publică organizată de Ministerul Justiției, iar acum sunt în dezbatere parlamentară. Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hotărât să îmi înaintez demisia din funcția de ministrul al Justiției", a declarat Iordache, într-un briefing de presă la Palatul Victoria.