VIDEO Orban, către românii din Paris: România e mai săracă fără voi, să nu uitaţi că România e ‘acasă’

Premierul Ludovic Orban le-a transmis reprezentanţilor comunităţii de români din Franţa cu care s-a întâlnit marţi seara la Ambasada din Paris că România e "un pic mai săracă" fără ei, să nu uite niciodată că România e "acasă" şi să o ajute "atunci când este nevoie", informeazã AGERPRES.
"Mă bucur că suntem împreună în această seară ploioasă şi vă mulţumesc că aţi venit deşi vremea nu e foarte prietenoasă. Am aşteptat cu emoţie această întâlnire, când mi-am făcut programul, între cele momente ale vizitei am ţinut în mod deosebit să avem această întâlnire, sigur, cu o parte dintre românii care trăiesc aici la Paris şi sunt foarte fericit că suntem împreună. Uitându-mă la voi sunt şi mai mândru de ţara mea, văd atâţia români care au reuşit într-o ţară să-i spunem străină, chiar dacă Franţa nu este chiar atât de străină cum sunt alte ţări. România e un pic mai săracă fără voi, să nu uitaţi niciodată că România e 'acasă' şi e ţara noastră şi îmi dau seama cât de puternică ar putea deveni România cu asemenea oameni în ţările din lume şi mai ales din Uniunea Europeană, dacă am putea să vibrăm împreună, să acţionăm împreună pentru interesele comune pe care le avem", a declarat Ludovic Orban în alocuţiunea susţinută la Ambasada României la Paris, Palatul Behague, în faţa membrilor comunităţii de români din Franţa prezenţi la întâlnire.
Premierul a precizat că efectuarea acestei vizite oficiale în Franţa, luni şi marţi, reprezintă "aproape o minune", având în vedere evoluţia pandemiei de COVID-19 din cele două ţări, dar a calificat-o ca fiind una "consistentă".
În acest sens, Orban a menţionat ca subiect central al vizitei semnarea foii de parcurs actualizate a Parteneriatului strategic cu Franţa pentru următorii patru ani cu omologul său, Jean Castex, dar şi întâlnirile avute la OECD, pe cea cu reprezentanţi ai mediului de afaceri francez şi cele cu preşedinţii Adunării Naţionale şi Senatului francez.
Şeful Executivului a ţinut să remarce ca o amintire pentru sine a acestei deplasări plimbarea pe care a făcut-o marţi pe Promenada Regina Maria a României din Paris, de pe cheiul Senei.
În finalul alocuţiunii sale, Orban le-a transmis românilor din Paris toată afecţiunea sa şi urările sale de bine.
"Să nu vă simţiţi niciodată singuri. Vă doresc să reuşiţi în cariera voastră şi nu uitaţi să ţineţi legătura cu România şi să ajutaţi România atunci când este nevoie", a spus Orban.
Sursa: www.agerpres.ro