VIDEO Orban, despre planul de relansare economică: Urmăm un model bazat pe investiţii, digitalizare, inovare, creşterea competitivităţii

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică a fost aplicat un model bazat pe investiţii, digitalizare, inovare, pe transfer tehnologic, creşterea competitivităţii şi a productivităţii, informeazã AGERPRES.
"Programul de relansare economică pe care noi l-am intitulat "Reclădim România" este un program de investiţii şi de susţinere a dezvoltării economice a României. Deja domnul preşedinte a făcut o referire clară la schimbarea modelului de dezvoltare economică a României. Noi urmăm un model care este bazat pe investiţii, bazat pe digitalizare, bazat pe inovare, pe transfer tehnologic, bazat pe creşterea competitivităţii, pe creşterea productivităţii, bazat pe creşterea capacităţii companiilor din România de a face faţă competiţiei la nivel global, bazat pe creşterea semnificativă a exporturilor. Programul pe care l-am elaborat, împreună cu preşedintele României, echipa preşedintelui, echipa guvernamentală, toţi partenerii noştri din mediul de afaceri, din organizaţiile profesionale, am încercat să ţinem cont de problemele cu care se confruntă România, probleme care în mare parte au fost accentuate de criza economică declanşată de epidemia de COVID-19", a afirmat Orban, la evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, document intitulat "Reclădim România". 
Sursa: www.agerpres.ro