VIDEO Orban: Vom modifica HG privind starea de alertă pentru a permite relaxarea în mai multe domenii de activitate

Premierul Ludovic Orban a anunţat joi că Guvernul va aproba în şedinţă modificarea Anexei 3 a hotărârii privind starea de alertă, pentru a permite, începând cu data de 1 iunie, relaxarea în mai multe domenii de activitate, informeazã AGERPRES.
"Primul punct important pe ordinea de zi este hotărârea de guvern care modifică HG privind instituirea stării de alertă, mai precis, vom modifica Anexa 3, pentru a permite relaxarea în mai multe domenii de activitate. Înainte de şedinţa de guvern am avut reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă am adoptat Hotărârea nr. 26, care este baza proiectului de modificare a HG privind instituirea stării de alertă şi care cuprinde toate măsurile de relaxare care sunt propuse a fi introduse în cadrul Anexei 3 aferente hotărârii de guvern", a declarat Ludovic Orban, la începutul şedinţei de guvern.
Premierul a detaliat măsurile cuprinse în Hotărârea nr. 26 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
"Prin hotărârea adoptată se propune: se permite organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii; se permite organizarea şi desfăşurarea în bazine aflate în aer liber sau în bazine acoperite a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, tot fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii. De asemenea, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 metri/persoană şi cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite", a precizat Orban.
La articolul 2 al Hotărârii, a continuat el, se menţionează că începând cu data de 1 iunie "este permisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu locuri pe scaune aflate la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt şi cu obligativitatea purtării măştii de protecţie în timpul spectacolului şi a respectării condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii".
Orban a anunţat că, începând cu 1 iunie, "se ridică restricţiile, interdicţiile, privind deplasarea persoanelor în afara localităţii, respectiv zonei metropolitane".
"La articolul 4 - se reia transportul feroviar internaţional, la articolul 5 - se reia transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite", a menţionat el.
Potrivit premierului, începând cu data de 1 iunie, "se permite prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţii destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă dacă sunt persoane care provin din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor".
El a adăugat că un alt articol al Hotărârii CNSU prevede că, de la data de 1 iunie, "accesul persoanelor pe plajă se realizează cu asigurarea de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, ministrului Sănătăţii şi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, emis în temeiul articolului 71, alineatul 2, din Legea 55/2020".
De asemenea, a adăugat Orban, se permite "organizarea şi desfăşurarea de spectacole în sistemul drive-in cu condiţiile care vor fi stabilite prin ordinul comun".
"Aceasta este hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Va trebui să introducem în hotărârea de guvern toate modificările făcute în conformitate cu această decizie a CNSU pentru a permite desfăşurarea activităţilor pentru care se ridică restricţiile care au existat până-n momentul de faţă. Toţi miniştrii care trebuie să emită ordinele comune vor trebui să lucreze până-n data de 1 iunie pentru elaborarea ordinelor comune şi pentru publicarea lor în Monitorul Oficial, astfel încât toţi administratorii de plaje, toţi patronii de companii care au terase, toţi transportatorii rutieri şi toate celelalte categorii de agenţi economici şi, de asemenea, şi cetăţenii români să cunoască foarte bine regulile care trebuie respectate odată cu deschiderea acestor activităţi", a mai spus premierul. 
Sursa: www.agerpres.ro