VIDEO PREMIERE DE WEEKEND ‘Cars 3’ și ‘Rough Night’, noile propuneri care aspiră să detroneze ‘Wonder Woman’

Filmul de animație 'Cars 3' și comedia 'Rough Night' sunt principalele propuneri ale acestui sfârșit de săptămână, care aspiră să detroneze de pe primul loc al box-office-ului supereroina 'Wonder Woman', relatează vineri EFE, preluat de AGERPRES.
Cea de-a treia parte a filmului cu personaje auto, al studioului Pixar, are din nou ca protagonist bolidul de curse Lightning McQueen (Owen Wilson), care este de data aceasta ajutat de antrenoarea Cruz Ramírez (Cristela Alonzo) pentru a deveni competitiv în fața mai tinerelor talente prezente pe pistă.

Actorii Chris Cooper, Nathan Fillion, Larry the Cable Guy și Armie Hammer își împrumută vocile în versiunea originală a acestui sequel auto de animație.
Comedia 'Rough Night', a regizoarei Lucia Aniello, are ca subiect o petrecere a burlăcițelor care capătă o întorsătură periculoasă când dansatorul exotic angajat să încălzească atmosfera suferă un accident grav.

Scarlett Johansson, Kate McKinnon, Zoe Kravitz și Ilana Glazer fac parte din distribuția acestui film.
Alte premiere în cinematografele nord-americane sunt thrillerul '47 Meters Down' și drama biografică 'All Eyez on Me'.
Thrillerul '47 Meters Down', al regizorului Johannes Roberts după un scenariu scris de Ernest Riera în colaborare cu însuși Roberts, prezintă supraviețuirea pe fundul mării a doi frați încolțiți de rechini după ce cușca de observație a faunei marine în care se aflau suferă un accident.

Mandy Moore, Claire Holt, Matthew Modine și Yani Gellman completează distribuția acestui thriller.
'All Eyez on Me', în regia lui Benny Boom, este un film biografic axat asupra figurii legendarului rapper Tupac Shakur, de la originile sale la New York și evoluția sa la devenirea uneia din vocile cele mai recunoscute și mai influente ale acestui curent muzical până asasinarea sa în Las Vegas (Nevada), la numai 25 de ani.

Demetrius Shipp Jr., Danai Gurira, Kat Graham și Annie Ilonzeh se numără printre actorii care joacă în acest film biografic.