VIDEO PREMIERE DE WEEKEND Filmele regizorilor Ang Lee și Denis Villeneuve iau cu asalt cinematografele americane

'Billy Lynn's Long Halftime Walk' și 'Arrival', noile propuneri ale regizorilor taiwanez Ang Lee și canadian Denis Villeneuve se pregătesc vineri să ia cu asalt cinematografele americane dominate încă de 'Doctor Strange', relatează EFE, preluat de AGERPRES.
Noul blockbuster al companiei Marvel, care săptămâna trecută a avut încasări de 85 de milioane de dolari, se va menține și săptămâna aceasta în fruntea box-office-ului nord-american potrivit pronosticurilor de la Hollywood.

Ang Lee prezintă în noul său film, 'Billy Lynn's Long Halftime Walk', povestea unui tânăr soldat de 19 ani care se întoarce acasă după devastatorul război din Irak. Spectatorii se vor confrunta prin numeroase flash-backuri cu o realitate ce contrastează cu percepția pe care o are societatea americană despre război. Din distribuția lungmetrajului, filmat hiper-realist cu 120 de fotograme pe secunde și în rezoluție 4K, fac parte Joe Alwyn, Kristen Stewart, Vin Diesel și Garrett Hedlund.
Filmul lui Denis Villeneuve, 'Arrival', prezint povestea unei experte lingviste care este solicitată de guvernul american pentru a încerca să comunice cu ființe extraterestre care au ajuns în 12 puncte diferite ale globului cu intenții necunoscute.

În fața temerii că un război de proporții globale este pe cale să izbucnească, protagonista trebuie să găsească într-o cursă contracronometru o metodă comună de înțelegere. Din distribuție fac parte Amy Adams, Jeremy Renner, Forest Whitaker și Michael Stuhlbarg.
Alte premiere din acest sfârșit de săptămână sunt comedia de familie 'Almost Christmas' și thriller-ul 'Shut In'.


Filmul 'Almost Christmas', al regizorului David E. Talbert, prezintă reuniunea unei familii disfuncționale pentru prima dată de la moartea bunicii lor. Este un lungmetraj destinat publicului de culoare în care joacă actorii afro-americani Kimberly Elise, Omar Epps, Danny Glover și Mo'Nique.
În thrillerul 'Shut In', al regizorului Farren Blackburn, este vorba de o psihoterapeută văduvă care decide să se întoarcă în localitatea natală împreună cu fiul său paraplegic. Aici, în mijlocul unei cumplite furtuni de zăpadă, dispariția unuia dintre pacienți va declanșa un coșmar pentru cei doi. Naomi Watts, Charlie Heaton și Jacob Tremblay sunt protagoniștii acestui film.