VIDEO PREMIERE DE WEEKEND ”The Mummy” ajunge în cinematografe cu intenția de a smulge primul loc în box office

''The Mummy'' (Mumia), producție a Universal Studio, este capul de afiș al premierelor din acest sfârșit de săptămână de pe continentul nord-american, cu intenția de a smulge primul loc în box office superproducției ''Wonder Woman'', informează AGERPRES.
Teroare, intrigă și aventură este ceea ce sugerează regizorul Alex Kurtzman în ''The Mummy'', al cărei protagonist, un cutezător Tom Cruise, luptă cu înfiorătoarea Ahmanet (Sofía Boutella), o prințesă străveche trezită din mormântul său. Filmul îl prezintă de asemenea pe Russell Crowe în rolul dr. Jekyll, marcând prima colaborare dintre Tom Cruise și Russell Crowe, conform site-ului imdb.com.

Acest remake al "The Mummy" este lansat la 85 de ani de la versiunea originală din 1932, la 18 ani de la remake-ul din 1999 și la 16 de ani de la "The Mummy Returns".
În plus față de ''The Mummy'' vor mai fi lansate în cinematografe filmul de groază ''It Comes at Night'', comedia ''Beatriz at Dinner'' și drama ''My Cousin Rachel''.

''It Comes at Night'', regizat de Trey Edward Shults, spune povestea unei familii blocate în casă în încercarea de a supraviețui unei amenințări supranaturale globale, pusă în fața unui test odată cu venirea unei alte familii care caută refugiu. Protagoniștii sunt Joel Edgerton, Christopher Abbott, Carmen Ejogo și Riley Keough.

''Beatriz at Dinner'', al cineastului portorican Miguel Arteta, este o comedie inteligentă și amară în care actrița americano-mexicană Salma Hayek joacă rolul unei vindecătoare imigrante care se ciocnește de mândria și aroganța unui mogul imobiliar. O petrecere la care cei doi participă se transformă într-o discuție despre umanitate, rasism și empatie în acest lungmetraj care, în pofida faptului că a fost scris în urmă cu doi ani, este prezentat ca un film ce trebuie văzut în era Trump, scrie Reuters. John Lithgow, Connie Britton și Jay Duplass completează distribuția.

În "My Cousin Rachel'', de Roger Michell, un tânăr britanic pune la cale o răzbunare împotriva verișoarei sale misterioase, pe care o consideră vinovată de moartea tutorelui său. Cu toate acestea, planurile sale se năruie atunci când cade predă farmecelor acesteia. Din distribuție fac parte Rachel Weisz, Sam Claflin, Iain Glen și Holliday Grainger.