VIDEO Președintele Iohannis susține că este optimist și speră ca Marea Britanie să rămână în UE

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat optimist și a susținut marți că speră ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, informează AGERPRES.

"Eu în această chestiune mă număr printre optimiști. Am fost de la început de când a apărut chestiunea Brexit-ului, dintre șefii de stat care am spus că trebuie să fim de partea Marii Britanii și de partea Europei și am încurajat întotdeauna să se voteze pentru rămânerea în UE. Vă amintiți că am mai spus, eu chiar cred că Uniunea este mai puternică cu Marea Britanie și Marea Britanie are nevoie de UE. Ultimele sondaje arată că s-a reechilibrat din nou intenția de vot și din acest motiv îmi permit să rămân optimist. Putem să numărăm orele până la începerea Referendumului și sper să se termine în acest sens", a precizat Klaus Iohannis.
Acesta a fost prezent la Sibiu și Cisnădie (județul Sibiu) împreună cu președintele federal al Germaniei, Joachim Gauck.
Joi, 23 iunie, britanicii urmează să decidă printr-un referendum dacă Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană sau va ieși din blocul comunitar (Brexit).