Vine ziua decisivă pentru Oana Zăvoranu! Ce i-au pregătit procurorii!

Bruneta este la câteva zile distanţă de o hotărâre a procurorilor în dosarul în care este acuzată de furt.
Potrivit informaţiilor obţinute de reporterii spynews.ro, au fost finalizate toate demersurile necesare în dosarul în care Oana Zăvoranu este acuzată de furt de către fostul ei soţ, Ionuţ Pascu - alias Pepe. La mijlocul săptămânii viitoare, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 urmează să decidă dacă vedeta va ajunge sau nu în faţa judecătorilor. Un motiv serios de îngrijorare pentru vedetă, care riscă câţiva ani de închisoare - evident, în condiţiile în care va fi condamnată.
"Mi-au dispărut din casă peste 60.000 de euro"
Totul a început în urmă cu patru ani, în plin scandal de divorţ. Atunci, Pepe îşi acuza fosta soţie ca i-a furat bani şi mai multe bunuri din casă. În plus, spunea că Oana a devastat tot ce i-a stat în cale. "Mi-au dispărut din casă peste 60.000 de euro, pentru că nu obişnuiesc să îmi ţin banii în bancă", spunea Pepe. “Pagubele sunt mai mari decât am investit eu în momentul de faţă. Mai ales că erau şi nişte bani cash, mai ales că erau mai multe lucruri de valoare, bijuterii”, preciza artistul. Pepe a făcut o plângere penală, care a fost respinsă de către procurori. Apoi,  cântăreţul a reuşit să redeschidă ancheta după ce s-a adresat judecătorilor. Povestea s-a complicat, în condiţiile în care Oana ar fi avut mai mulţi complici cu care ar fi pătruns în casă. "Momentan nu pot să acuz pe nimeni, deşi poliţia a găsit pe seif atât amprente de femei cât şi de bărbaţi", a continuat artistul.