Vlad Popa solicită modificarea Regulamentului Senatului – mandatul de senator să înceteze în caz de condamnare penală

Biroul permanent al Senatului a transmis, luni, Comisiei de specialitate propunerea liberalului Nicolae Vlad Popa de modificare a Regulamentului în sensul ca mandatul de senator să înceteze de drept și ca urmare a condamnării penale, cu executare sau cu suspendarea executării pedepsei, informează AGERPRES.
Concret, senatorul PNL propune modificarea articolului 188, alin. 1 din Regulament astfel: "Calitatea de senator încetează la data întrunirii legale a Senatului nou ales, precum și în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale ca urmare a condamnării definitive la închisoare cu executarea pedepsei sau în cazul suspendării executării pedepsei, de incompatibilitate sau deces".
Potrivit expunerii de motive, integritatea reprezintă "un element fundamental în exercitarea funcției publice".
"Existența unei condamnări penale, cu executare sau cu suspendarea executării pedepsei, face imposibilă continuarea exercitării funcției de demnitate publică (ales local sau parlamentar). (...) Parlamentul are obligația de a modifica legislația astfel încât toate categoriile de demnitari să se supună regulii încetării exercitării mandatului în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate indiferent dacă este cu executare sau cu suspendarea executării pedepsei", se arată în documentul citat.