Zlotea: PNL a strâns peste un milion de semnături pentru demiterea premierului

PNL a adunat peste un milion de semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta și va informa toți parlamentarii cu privire la numărul românilor din fiecare județ care au aderat la acest demers, a declarat secretarul general adjunct al PNL, Marian Zlotea, luni, pentru AGERPRES.
"PNL va informa marți, în ziua moțiunii de cenzură, toți parlamentarii cu privire la numărul de semnături strânse în fiecare județ pentru demiterea premierului Ponta. Numărul total de semnături, în momentul de față, se ridică la 1.021.869, adunate din cele 41 de județe ale țării, plus București și Diaspora. Tabelele cu totalul acestor semnături vor fi transmise parlamentarilor prin email și în format 'print' la cutiile acestora de corespondență. Fiecare parlamentar va ști, astfel, în județul în care este ales câți oameni au semnat pentru demiterea lui Victor Viorel Ponta", a declarat secretarul general adjunct al PNL.
Legat de mitingul PNL care se va desfășura marți dimineață în Parcul Izvor, Zlotea și-a exprimat speranța că manifestarea va decurge "fără incidente și provocări din partea adversarilor politici".
"PNL a înaintat Jandarmeriei Române o adresă prin care solicită ca efectivele de jandarmi să asigure buna desfășurare a evenimentului. Mitingul este autorizat de Primăria Capitalei", a precizat Zlotea.
PNL a demarat, la începutul lunii iulie, campania de semnături "Semnează-i demisia lui Ponta".