Cum curăţăm aparatul de aer condiţionat

Când aţi curăţat ultima oară filtrul aparatului de aer condiționat?!
Întreb asta deoarece dacă vă treziţi „peste noapte” cu alergii de tot soiul şi cu probleme de respiraţie, unul dintre principalii suspecţi poate fi chiar filtrul îmbâcsit cu microbi al aparatului de aer condiţionat. Şi vorbim de cantităţi mari de praf care se acumulează acolo, creând mediul ideal dezvoltării viruşilor şi bacteriilor. Aşa că astăzi facem curăţenie în aparatul de aer condiţionat din casă.
Sigur că puteţi chema o firmă specializată să cureţe aparatul dar, nu mai bine economisiţi nişte bani şi încercaţi să faceţi această operaţiune de unii singuri?! Vă ajutăm noi!
Pentru asta, desfaceţi mai întâi capacul de plastic al unităţii interioare (de obicei trageţi apucându-l de laterale, se va ridica în sus) şi scoateţi filtrele de sub el. Sunt două bucăţi mari de plastic acoperite cu o plasă ca de ţânţari, dar mai fină. Acestea sunt prinse în partea de jos, într-o clemă de plastic, din care le puteţi scoate uşor. Le luaţi şi le spălaţi în cadă, cu apă fierbinte şi săpun. Le clătiţi şi le introduceţi într-o micuţă baie de spirt, făcut din spirt şi apă, cantităţi egale. Scufundaţi preţ de câteva secunde filtrele de aer şi le lăsaţi apoi la uscat, vreo 30 de minute, după care le puneţi înapoi în aparat, prinzându-le în clemele respective.
Simplu, nu? Să aveţi un aer respirabil…