Atletism: James Barmasi Kiptum – Anul viitor promit să dobor recordul Maratonului București

Atletul kenyan James Barmasi Kiptum, câștigătorul Maratonului București, ediția 2016, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că anul viitor va reveni în România și va doborî recordul cursei din Capitală, de 2 ore, 13 minute și 15 secunde, stabilit în 2015 de conaționalul său, Patrick Kimeli, informează AGERPRES.
'Din păcate nu am venit aici direct de acasă. Am ajuns în Germania în urmă cu o lună și din această cauză nu am fost foarte bine pregătit. Chiar dacă am câștigat nu am obținut cel mai bun timp al carierei mele. Azi am terminat în 2 ore, 15 minute și 5 secunde, dar promit să revin anul viitor și să îmi dobor propriul record, dar și recordul Maratonului București', a spus Kiptum.
La rândul său, etiopinaca Zeritu Begashaw Wakjira, câștigătoarea cursei feminine, s-a arătat bucuroasă de faptul că a scos un timp mai bun față de ediția trecută a Maratonului București. "Îmi place aici, mă bucur că am câștigat a doua oară Maratonul București. A fost o cursă mai rapidă anul acesta, am scos un timp mai bun cu aproximativ opt minute".
Valeria Răcilă Van Groningen, președinta Asociației Bucharest Running Club, cea care organizează Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, a declarat în cadrul același conferințe de presă că își dorește ca de la ediția următoare maratonul de pe străzile Capitalei să primească din partea AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor) clasificarea "broze level". "Am alergat și eu, a fost minunat, a fost o sărbătoare mare a Bucureștiului. Președintele AIMS a fost aici și sperăm ca începând cu anul viitor maratonul nostru să ajungă la "bronze level". Totul a decurs bine, am avut animatori și susținători, puncte de hidratare, a ieșit și soarele, totul a fost așa cum ne-am dorit. Sperăm ca anul viitor să fie și mai frumos", a precizat Răcilă.
Kenyanul James Barmasi Kiptum a câștigat duminică ediția a noua a Maratonului București, el trecând linia de sosire din Piața Constituției în 2 ore, 15 minute și 5 secunde. La feminin s-a impus Zeritu Begashaw Wakjira din Etiopia, care a încheiat cei 42,195 km în 2 ore, 40 de minute și 33 de secunde.
La ediția 2016 a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon au participat peste 14.000 de sportivi din 60 de țări.