Auto: Formula 1 propune 23 de Mari Premii anul viitor, dintre care unul în Arabia Saudită

Organizatorii Formulei 1 le-au prezentat echipelor proiectul unui calendar cu 23 de Mari Premii anul viitor, dintre care unul în Arabia Saudită, ţară care nu a mai găzduit până acum nicio cursă din acest sport, au indicat mai multe surse pentru Reuters, preluat de AGERPRES.
Sezonul 2020 ar fi trebuit să aibă 22 de Mari Premii, însă numărul lor a fost redus la 17 din cauza pandemiei de coronavirus, care a bulversat şi acest sport. Calendarul definitiv pentru 2021 ar urma să fie cunoscut peste câteva săptămâni.
MP al Arabiei Saudite ar face pereche cu cel de la Abu Dhabi, de la finalul sezonului, şi ar urma să se desfăşoare la Jeddah, al doilea oraş al ţării, până când va fi construit circuitul de la Qiddiya.
Arabia Saudită va găzdui în ianuarie Raliul Dakar, iar pe 26 şi 27 februarie, la Diriyah, va fi scena a două curse din Formula E, rezervată monoposturilor electrice. De asemenea, campionatul de automobilism Extreme E va avea o etapă în Arabia Saudită, la Al Ula, pe 20 şi 21 martie.
Fondatorul Formulei E şi Extreme E, Alejandro Agag, aflat în prezent în Arabia Saudită, a declarat pentru Reuters că a auzit multe zvonuri despre venirea Formulei 1 în această ţară anul viitor.
Formula 1 a anunţat în acest an un parteneriat pe termen lung cu compania petrolieră saudită Aramco şi discută de mai mult timp în legătură cu desfăşurarea unui MP în Arabia Saudită.
Arabia Saudită şi-a atras numeroase critici referitoare la nerespectarea drepturilor omului după ce jurnalistul Jamal Khashoggi a fost asasinat în 2018 în consulatul acestei ţări de la Istanbul.
MP al Arabiei Saudite ar fi al treilea în Orientul Mijlociu, după cel al Bahrainului, în prima parte a anului, şi cel de la Abu Dhabi.
Sursa: www.agerpres.ro