Auto: Raliul Dakar 2022 – Spaniolul Carlos Sainz, învingător în etapa a treia

Spaniolul Carlos Sainz (Audi) a câştigat etapa a treia a Raliului Dakar 2022 la clasa auto, desfăşurată la Al Qaysumah (Arabia Saudită) şi al cărei traseu cronometrat a fost scurtat cu 113 km din cauza inundaţiilor produse în nordul ţării, informează EFE, preluat de AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Aceasta este prima victorie înregistrată cu inovatorul vehicul hibrid al constructorului german, care şi-a făcut debutul la cea de-a 44-a ediţie a celebrului raliu-raid.
Sainz a fost cronometrat în 2 h 26 min 51 sec, devansându-l cu 38 de secunde pe sud-africanul Henk Lategan (Toyota) şi cu 1 min 41 sec pe francezul Stephane Peterhansel (Audi).
În clasamentul general conduce qatarianul Nasser Al-Attiyah (Toyota), care a încheiat etapa de marţi pe poziţia a opta. Acesta a evitat o descalificare pentru neconectarea cutiei negre a vehiculului său în etapa de luni, primind doar o amendă de 5.000 de euro din partea Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA). Pilotul echipei Toyota a fost avertizat însă că va fi descalificat în cazul unui nou incident asemănător.
Al-Attiyah are un avans de 37 min 40 sec faţă de Sebastien Loeb, ocupantul locului secund, în timp ce pe poziţia a treia se află argentinianul Lucio Alvarez, la 42 min 06 sec.
Miercuri este programată etapa a patra, Al Qaysumah - Riad, în lungime totală de 707 km, din care 465 km cronometrataţi.
Sursa: www.agerpres.ro