Baschet masculin: CSO Voluntari şi SCM ‘U’ Craiova, în finala Cupei României

CSO Voluntari şi SCM ''U'' Craiova vor juca finala Cupei României la baschet masculin, joi, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din Craiova, în urma victoriilor obţinute marţi, în semifinale, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
CSO Voluntari, deţinătoarea trofeului, a reuşit să o învingă pe campioana ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca cu scorul de 81-80 (20-14, 20-23, 17-23, 24-20). Clujenii, care erau neînvinşi pe plan intern în acest sezon, au condus cu 76-71 când mai erau cinci minute de joc, dar ilfovenii au reuşit să întoarcă scorul şi au avut 79-76, câştigând cu 81-80, după ce Patrick Richard a ratat o aruncare de trei puncte cu două secunde înainte de final, care o putea duce pe ''U'' în finală.
Vlad Moldoveanu a fost cel mai bun de la învingători, cu 22 puncte, 11 recuperări, 3 pase decisive. Toddrick Gotcher a adăugat 13 puncte. De la ardeleni s-au remarcat Giordan Watson 17 p, Patrick Richard 15 p, 6 rec, 3 pd, Elijah Jarrod Stewart 14 p.
În semifinala sezonului trecut, CSO Voluntari a dispus cu 81-80 de SCM ''U'' Craiova, iar în finală a învins-o pe CSM CSU Oradea.
În a doua semifinală de marţi, SCM ''U'' Craiova a întrecut-o pe CS Municipal Galaţi cu scorul de 104-94 (25-29, 24-27, 21-16, 34-22), graţie unui ultim sfert foarte bun. În debutul sfertului al treilea, gălăţenii conduceau la o diferenţă de 11 puncte, 60-49.
De la gazde s-au evidenţiat Michael Rashad Qualls, cu 22 puncte şi 6 recuperări, Khalif Wyatt, 20 p, 3 rec, 3 pd, Joshua Daniel Hawley 15 p, Titus Jaron Robinson 12 p, 7 rec, Aurelian Gavriloaia 12 p. Javon Damian Ferguson Masters a fost cel mai bun om de pe teren, cu 35 de puncte, 3 recuperări şi 4 pase decisive pentru gălăţeni. Matthew Richard Milon a adăugat 25 p, 4 rec.
Sursa: www.agerpres.ro