Baschet masculin: Dinamo, ultima echipă calificată la turneul Final Four al Cupei României

Dinamo București s-a calificat la turneul Final Four al Cupei României la baschet masculin, deși a fost învinsă de CS Energia Tg Jiu cu scorul de 78-74 (18-17, 19-19, 20-14, 21-24), luni seara, pe teren propriul, în manșa secundă a sferturilor de finală, informează AGERPRES.
Dinamo merge în semifinale în urma victoriei reușite în deplasare, cu 78-72, pe 9 ianuarie.
În Șoseaua Ștefan cel Mare, oaspeții conduceau cu 10 puncte când mai erau 82 de secunde, 75-65, dar avantajul lor a scăzut, nereușind să marcheze decât trei puncte până la final, în schimb încasând nouă.
Marko Sutalo, cu 18 puncte, 4 recuperări, 6 pase decisive, a fost cel mai bun de la Dinamo, care a avut și doi jucători cu ''double-double'', Iulian Orbeanu (13 p, 14 rec) și Nenad Sulovic (13 p, 11 rec, 7 pd).
Noua achiziție a oltenilor, lituanianul Raimundas Danys, s-a evidențiat de la Energia, cu 18 puncte, 5 rec, 3 pd, alături de Jamar Diggs, 13 p, 5 rec, 4 pd.
Turneul Final Four al Cupei României la baschet masculin va fi găzduit de Arena ''Antonio Alexe'' din Oradea, pe 10 și 11 aprilie, după ce orașul de pe Crișul Repede a câștigat, săptămâna trecut, licitația organizată de Federația Română de Baschet.
Potrivit tragerii la sorți, în semifinalele programate pe 10 aprilie, echipa gazdă, CSM CSU Oradea, o va întâlni pe Dinamo București, în timp ce Universitatea BT Cluj-Napoca o va înfrunta pe BC Mureș. Finala este programată pe 11 aprilie.