Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a obţinut a doua victorie în Liga Campionilor, la Brindisi

Debutanta U-BT Cluj-Napoca a învins în deplasare formaţia italiană Happy Casa Brindisi, cu scorul de 76-71 (18-15, 12-14, 17-12, 29-30), luni seara, în etapa a doua a Grupei G din Liga Campionilor la baschet masculin, informeazã AGERPRES.
''U'' a reuşit a doua victorie consecutivă, la capătul unui meci destul de echilibrat, în care internaţionalul român de origine americană Patrick Richard a înclinat balanţa pe final.
Când mai erau 100 de secunde de joc, scorul era egal, 69-69, dar Patrick Richard a reuşit două coşuri la rând (2+3), iar apoi a transformat şi două libere.
Pentru ardeleni au jucat Stefan Bircevic 9 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, Karel Guzman 8 p, 3 rec, 1 pd, Dustin Hogue 8 p, 9 rec, 2 pd, Patrick Richard 24 p, 5 rec, 4 pd, Elijah Stewart 5 p, 3 rec, 1 pd, Luca Colceag 1 rec, Andrija Stipanovic 22 p, 6 rec, 1 pd, Giordan Watson 1 rec, 2 pd.
La gazde au evoluat Nathan Adrian 10 p, 5 rec, Josh Perkins 5 p, 6 rec, 3 pd, Alessandro Zanelli 3 p, 1 rec, 2 pd, Riccardo Visconti 15 p, 2 rec, 4 pd, Lucio Redivo 10 p, 5 rec, 6 pd, Myles Carter, Scott Ulaneo, Wes Clark 1 rec, Mattia Udom 9 p, 5 rec, Nick Perkins 19 p, 5 rec, 3 pd.
U-BT Cluj-Napoca conduce în clasament, cu 4 puncte, urmată de Hapoel U-NET Holon, 2 puncte, Happy Casa Brindisi, 2 puncte, DSK Daruşşafaka, 1 punct.
Miercuri se va desfăşura celălalt meci al grupei, Daruşşafaka Istanbul - Hapoel U-NET Holon.
În etapa a treia, U-BT Cluj va înfrunta în deplasare echipa israeliană Hapoel U-NET Holon, pe 3 noiembrie.
Sursa: www.agerpres.ro