Blatter și Platini, suspendați din fotbal pentru următorii 8 ani! Reacțiile celor doi

Comisia de Etică a FIFA a hotărât astăzi să-i supende din fotbal pentru următorii opt ani pe Sepp Blatter (președintele forului mondial) și pe Michel Platini (președintele UEFA).

Decizia a fost luată astăzi, la Zurich, acolo unde cei doi nu au fost prezenți. Atât Blatter, cât și Platini au fost acuzați de „conflict de interese” și „plată neloială”. Șeful UEFA primind 1,8 milioane de euro din partea lui Blatter în 2011, pentru servicii prestate între 1999 şi 2002, însă fără contract scris. Conform Comisiei de Etică a FIFA, cei doi oficiali sunt suspendaţi din orice activitate legată de fotbal. Pe lângă suspendare, Platini a fost amendat cu 74.256 de euro, iar Blatter cu 46.410 euro.
Mai mult, cei doi pot face apel la FIFA, iar mai departe la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). „Eu pot să confirm. Vom depune apel la Comisia de recurs a FIFA, apoi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS)”, a declarat Blatter, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Această decizie nu mă surprinde. Sunt convins că soarta mea era deja pecetluită înaintea audierii de pe 18 decembrie (în faţa justiţiei FIFA, când avocatul său a fost audiat timp de 9 ore - n. r.).
Paralel cu sesizarea Tribunalului de Arbitraj al Sportului (TAS), sunt hotărât să mă adresez, la momentul oportun, justiţiei civile pentru a obţine repararea integrală a prejudiciului pe care-l sufăr de prea multe săptămâni din cauza acestei proceduri. Voi merge până la capăt cu acest demers”, a scris Platini în comunicatul său.