Box: Viorel Simion luptă pentru centura europeană IBF – Merg la Belfast să câştig, nu mă duc pentru bani

Boxerul profesionist Viorel Simion (37 de ani) va lupta vineri, la Belfast, pentru titlul de campion european IBF la categoria super-pană (59 kg), cu irlandezul Marco McCullough, pe care spune că vrea să-l învingă, nefiind motivat doar de bursa acestei partide, informeazã AGERPRES.
Adversarul său, irlandezul Marco McCullough (29 de ani), are în palmares 22 de victorii şi 4 înfrângeri şi deţine centura de campion european IBF din luna mai a acestui an.
"Pentru mine acest meci este de totul sau nimic şi cu siguranţă asta se va întâmpla. Eu nu am fost niciodată la adversar acasă să pierd. Eu mereu m-am dus cu inima deschisă, să câştig, nu m-am dus pentru bani, cum fac alţii. Vreau să mulţumesc managerului că mi-a pus totul la dispoziţie. De la accidentarea mea acum simt că mi-am revenit în totalitate şi chiar sunt pregătit sută la sută pentru meciul ăsta. L-am urmărit în fiecare zi pe adversar, acum vreau să mă concentrez pe viteză, au mai rămas vreo trei zile până la cântar. Deja simt că mi-am intrat aproape 75% în formă. În spate e foarte multă muncă, tehnică şi forţă, le-am adunat pe toate, am tras la maximum pentru condiţia fizică. Cu viteza mea cred că îl pot depăşi pe adversar. El e un boxer foarte complex, e foarte înalt, e incomod, aruncă croşeul de dreapta, dă lovituri izolate, dar sper să-l pot învinge cu armele lui", a declarat Simion, luni, într-o conferinţă de presă.
Sportivul român a trecut de la categoria 57 de kilograme la 59 din cauza faptului că nu reuşea să se mai refacă complet în urma meciurilor: "Am schimbat categoria pentru că la noi nu sunt aşa dotaţi medicii sportivi, sau poate că nu am găsit eu persoana potrivită, şi nu mă mai recuperez dacă fac categoria 57 de kg. M-am gândit să fac 59 de kg, mă simt mult mai bine, e mai multă forţă. Acum rămâne să dovedesc şi la categoria asta că merg destul de bine".
Managerul lui Viorel Simion, Sorin Florea, e convins că sportivul poate aduce centura europeană la Bucureşti şi spune că anul viitor va lupta pentru titlul mondial.
"Mergem încrezători la Belfast. Părerea mea este că acest Marco McCullough, alegându-l pe Viorel Simion adversar, a avut mult curaj, pentru că Viorel este un sportiv foarte bine pregătit şi în ciuda vârstei sale se prezintă ca unul de 27-28 de ani. A muncit enorm, nu i-a lipsit nimic în această pregătire. Sperăm ca sâmbătă să revenim acasă cu centura europeană IBF. Mă aştept de la Viorel la mult mai mult şi cred că la anul va avea şansă să se bată pentru o centură mondială", a declarat Florea.
Directorul King Promotion, cu care Simion se află sub contract, Bogdan Muşat, a declarat că Viorel Simion este pregătit să câştige centura de campion european, chiar dacă va boxa în ţara adversarului său.
 
"Pentru noi e un lucru foarte important să-i menţinem pe băieţii noştri în prim-planul boxului profesionist. Avem şansa să îi avem pe Viorel Simion, Bogdan Dinu, Juratoni şi pe Buciuc, care boxează foarte mult în afară, fiindcă la noi e complicat să organizezi o gală. Susţinerea sponsorilor este destul de redusă. Viorel va avea un meci greu prin prisma faptului că va boxa la campionul european acasă. Însă, după cum s-a pregătit, şansele să-l învingă sunt foarte mari. Suntem convinşi că va face un meci mare acolo", a spus Muşat.
Antrenorul lui Viorel Simion, Nicolae Straton, se bazează pe experienţa sportivului său în vârstă de 37 deani: "E un meci dificil cu irlandezul, dar Viorel s-a pregătit foarte bine. Ne bazăm pe experienţa şi viteza lui, care îşi va spune cuvântul în acest meci".
Viorel Simion, în vârstă de 37 de ani, este fost campion european la juniori şi în cariera sa de boxer amator a obţinut şi medalia de bronz la Campionatele Mondiale de seniori, din 2005. Simion a trecut la profesionism în 2006, unde are în palmares 22 de victorii şi 3 înfrângeri.