Burleanu: despre litigiul mărcii Steaua

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce se va implica ca mediator în litigiul privind marca Steaua, dacă reprezentanţii grupării aflate în proprietatea lui Gigi Becali vor solicita acest lucru.
"Ne putem implica, pentru că acesta este şi rolul FRF, de actor care mediază şi se implică. Dacă e nevoie şi dacă reprezentanţii Stelei ne vor solicita atunci ne vom implica fără să ezităm. Dacă facem referire la regulamente, Steaua va continua să ne reprezinte în cupele europene dacă va câştiga această ediţie de campionat", a spus Burleanu.
Şeful FRF nu crede că Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va dori să înfiinţeze o nouă echipă de fotbal cu numele Steaua Bucureşti. "Am văzut şi eu aseară că CSMS Iaşi nu a jucat cu Steaua, ci a jucat cu «gazde». Dacă mă uit pe site-ul federaţiei sau pe alte site-uri nu o să găsim echipa «gazde» pe primul loc în clasament. Este o situaţie care e greu de descris în momentul de faţă. Dar în acelaşi timp, trebuie să vedem acţiunea MApN-ului, reprezentant al statului român, drept o acţiune întreprinsă pentru recunoaşterea unui drept. Şi cu siguranţă fiecare dintre noi trebuie să recunoaştem drepturile altora, atunci când nu ne aparţin. De aceea în mod cert reprezentanţii Stelei se vor înţelege cu cei ai MApN-ului. Pentru că nu îmi imaginez că MApN-ul îşi va dori de mâine o echipă în prima ligă sau în eşaloanele inferioare. Cred că MApN-ul va arăta o deschidere totală în ceea ce priveşte această înţelegere cu reprezenţii Stelei", a menţionat oficialul FRF.
Întrebat dacă cineva din cadrul MApN doreşte să îl îndepărteze pe Gigi Becali de la conducerea FC Steaua, Burleanu a răspuns: "Nu ştiu, îmi doresc să fie doar o speculaţie acest lucru. Până acum vorbim doar despre acest proces pe care MApN l-a câştigat în ceea ce priveşte posibilitatea folosirii siglei şi doar atât, nu ne referim la palmares şi aşa mai departe. Pentru că ne ducem atenţia doar la o decizie a OSIM-ului, care se ocupă doar de înregistrarea siglelor şi nu mai mult. De aceea sunt încrezător că domnul Argăseală şi reprezentanţii MApN să găsească o soluţie astfel încât Steaua să poată să joace cu numele de Steaua".
Instanţa supremă a anulat, la 3 decembrie, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, prin decizia din 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
FC Steaua şi CSA Steaua au anunţat, luni, într-un comunicat, că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa şi în Cupa Ligii să nu fie afectată în această săptămână. După data de 15 decembrie, cluburile vor continua discuţiile pentru a pune în practică decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la marca Steaua.
Reprezentanţii celor două grupări s-au întâlnit, luni, la sediul CSA Steaua, pentru a discuta pe tema situaţiei generate de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 3 decembrie 2014.
Steaua va juca în această săptămână, joi, în Liga Europa, de la ora 22.05, pe teren propriu, cu Dinamo Kiev, în ultima etapă a grupei J a competiţiei, şi duminică, de la ora 20.00, în deplasare, cu CSMS Iaşi, în sferturile de finală ale Cupei Ligii, acestea fiind ultimele meciuri oficiale din 2014 ale echipei antrenate de Constantin Gâlcă.