Canotaj: România participă cu 34 de sportivi la Mondialele Under-23 din SUA
România va participa cu 34 de sportivi şi 8 echipaje la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret Under-23, între 24 şi 28 iulie, la Sarasota, în Florida, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
"Campionatul Mondial de Tineret din 2019 se anunţă a fi unul foarte puternic. Putem lua în considerare doi factori importanţi. Campionatul se desfăşoară în SUA, iar cheltuielile sunt destul de ridicate, astfel că fiecare naţiune îşi trimite cele mai competitive echipaje. Apoi, cei mai mulţi tineri sunt implicaţi sau au fost implicaţi în procesul de selecţie pentru calificările JO 2020, iar acest lucru face ca nivelul lor să fie peste cel din anii precedenţi'', a declarat antrenorul federal Dorin Alupei.
''Dintre cele 8 echipaje ale României, cele de patru vâsle feminin şi două rame masculin sunt medaliate la Campionatele Mondiale din anul 2018. Echipajul de patru vâsle, care a păstrat două sportive din 2018, este medaliat cu aur, iar dublu rame masculin, în aceeaşi componenţă, este medaliat cu argint. De asemenea, echipajul masculin de patru rame va fi condus de medaliatul cu aur în aceeaşi probă în 2018, Ciprian Huc. Sperăm ca sportivii noştri să treacă testul adaptării la fusul orar cu brio, dar şi pe cel al umidităţii şi temperaturilor destul de ridicate din Florida", a mai spus Alupei.
La competiţie se vor alinia circa 700 de sportivi din 46 de ţări.
Componenţa echipajelor româneşti:
FEMININ simplu vâsle categorie uşoară (BLW1x): Elena-Iuliana Mihai patru vâsle (BW4x): Larisa Elena Roşu, Elena Logofătu, Nicoleta Paşcanu, Tabita Maftei opt plus unu (BW8+): Mădălina Hegheş, Raluca-Georgiana Dinulescu, Andreea Popa, Vasilica-Alexandra Rusu, Mădălina Caşu, Dumitriţa Juncănariu, Andreea-Ioana Budeanu, Georgiana-Simona Tătaru şi Victoria-Ştefania Petreanu
MASCULIN simplu vâsle (BM1x): Mihai Chiruţă dublu rame (BM2-): Florin-Sorin Lehaci, Alexandru-Dumitru Ciobică patru rame (BM4-): Bogdan Baitoc, Alexandru Danciu, Alexandru Chioseaua, Ciprian Huc patru vâsle (BM4x): Florin-Bogdan Horodişteanu, Dumitru-Antonio Stoica, Sebastian Cârstea, Cristian-Ionuţ Cojocaru opt plus unu (BM8+): Dorin Simion, Dumitru-Valentin Bucur, Florin Ceobanu, Marian Cireaşă, Alexandru Tănasă, Denis Nichiteanu, Andrei Lungu, Constantin-Cristi Hîrgău, Adrian Munteanu.