COSR şi MTS caută soluţii de finanţare a sportului prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Reprezentanţii Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ai Ministerului Tineretului şi Sportului şi preşedinţii Comisiilor pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor şi Senat s-au întâlnit, luni, pentru identificarea unor soluţii de finanţare în domeniul sportului prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
"Cea de a doua întâlnire între reprezentanţii Comisiei pentru Educaţie, Promovare şi Dezvoltare (CEPD) a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi ministrul Tineretului şi Sportului Eduard Novak, alături de echipa Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), preşedinţii Comisiilor pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor şi Senat, precum şi reprezentanţii Institutului Naţional pentru Cercetare în Sport, a avut astăzi la sediul MTS din str. Vasile Conta. Grupul de lucru a discutat despre identificarea unor soluţii de finanţare în domeniul sportului prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)", informează COSR pe pagina oficială de Facebook, preluat de AGERPRES.
La finalul întâlnirii, Elisabeta Lipă, vicepresedinte al COSR şi presedinte al CEPD, s-a declarat optimistă în ceea ce priveşte succesul acţiunii iniţiate de conducătorii sportului românesc.
"Trebuiă sa ne unim cu toţii forţele pentru a reuşi în acest demers! Este o oportunitate uriaşă şi este obligatoriu ca sportul să fie prins în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru că anul 2020 a fost unul care a afectat considerabil întreaga societate, inclusiv sportul, prin măsurile şi restricţiile impuse de această pandemie. Fără investiţii şi fără să creăm o bază solidă nu putem avea copii sănătoşi şi nici performanţă", a afirmat Lipă.
Materialul cu propunerile de reforme pe sport dorite a fi prinse în PNRR urmează a fi finalizat până joi, iar apoi prezentat de MTS la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Sursa: www.agerpres.ro