Cristiano Ronaldo – Vreau să trăiesc ca un rege după retragere

Starul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Real Madrid, intenționează să dedice fotbalului și următorii cinci sau zece ani din viața sa, dar apoi speră să trăiască precum "un rege", după retragerea din activitate.
Triplul câștigător al Balonului de Aur, care va împlini luna viitoare 31 de ani, a declarat, într-un interviu publicat duminică de revista "Papel", preluat de AGERPRES, că nu se vede în postura de antrenor sau conducător de club, ci dorește să facă "ceea ce îi place" după finalul carierei, în lumea modei sau pentru ajutorarea copiilor.
"Viața mea este condiționată de faptul că trăiesc pentru fotbal. Însă nu vreau să dau impresia că mă plâng. Nu! Viața mea este genială, însă cred că voi avea și mai multă plăcere atunci când cariera mea se va încheia, deoarece voi avea timp să fac ceea ce îmi place", a explicat internaționalul lusitan.
"Să vă dau un exemplu: în această sămbătă este un meci de box la Las Vegas și mi-aș fi dorit să-mi duc familia și prietenii să-l vadă, însă nu pot pentru că nu am timp. Nu mă pot plânge acum că mă sacrific, între ghilimele. Însă după aceea vreau să trăiesc ca un rege", a adăugat Cristiano Ronaldo.
Atacantul își dorește să trăiască "o altfel de viață", departe de fotbal, după ce va agăța ghetele în cui. "La început, cred că va fi puțin dificil, însă de mă veți întreba astăzi dacă aș vrea să devin antrenor, răspunsul ar fi nu. Nici conducător de club, nici președinte", a mai spus vedeta lui Real Madrid.
Acesta a dezvăluit că își dorește să investească în continuare în lumea modei. "De la vârsta de 27 ani, am dezvoltat propria marcă vestimentară și vreau ca ea că continue să crească, deoarece fotbalul se va încheia pentru mine în cinci, șase, șapte sau zece ani", a continuat "CR7".
Un alt proiect pe care Cristiano Ronaldo îl are în vedere este crearea unei fundații în beneficiul copiilor. "Este un lucru pe care îl studiem și care, sincer, mi-ar face plăcere. Nu sunt obligat să facă acest lucru, însă mă simt bine atunci când îi ajut pe alții, mai puțin sau mai mult", a conchis fotbalistul portughez.