Derby-ul Steaua – Dinamo a ajuns la episodul 131

Eternul derby al fotbalului românesc, dintre Steaua și Dinamo, programează vineri, de la ora 20,30, pe ''Arena Națională'', episodul său cu numărul 131, în campionat, în cadrul etapei a 13-a a Ligii I.

În cele 130 de derby-uri de până acum, Dinamo a obținut un număr de 45 de victorii, față de 39 ale Stelei, în timp ce 46 de partide s-au încheiat nedecis. Golaverajul, însă, este favorabil steliștilor, cu 177-173.

Din cele 65 de partide în care Steaua a fost gazdă, ''roș-albaștrii'' au câștigat 23, alte 23 s-au încheiat la egalitate, iar Dinamo a obținut victoria în 19 partide.

Primul meci dintre cele două formații s-a jucat pe 21 noiembrie 1948, când Dinamo învingea pe CSCA în deplasare cu scorul de 1-0. Steaua (CCA) a câștigat abia în al cincilea meci cu Dinamo, pe 6 mai 1951, cu 2-1, pe teren propriu.

Steaua este neînvinsă în ultimele șapte meciuri directe cu Dinamo: 3-1 (deplasare) și 3-1 (acasă) în sezonul 2011-2012, 3-1 (acasă) și 2-0 (deplasare) în stagiunea 2012-2013, 2-1 (deplasare) și 1-1 (acasă) în sezonul 2013-2014, la care se adaugă victoria din finala Cupei României 2011 (2-1, la Brașov). În ediția 2010-2011, Dinamo a câștigat ambele meciuri, 2-1 (acasă) și 1-0 (deplasare).