Echipa Rapid are un nou președinte

Daniel Pancu, unul dintre cei mai importnați fotbaliști din istoria clubului Rapid, a devenit, astăzi, președintele giuleștenilor.
Daniel Pancu a devenit conducătorul echipei Rapid, iar patronul Valerii Moraru este de părere că fotbalistul care a scris istorie în Grant este cel mai potrivit om pentru a ocupa scaunul de președinte. „Pancone” avea de gând să mai joace un sezon pentru „feroviari”, în liga secundă, dar în acest moment se gândește să agațe ghetele în cui.
„Am discutat din nou cu Daniel Pancu astăzi. Noi mai vorbisem de mai multe ori pe acest subiect, nu e o decizie luată pe moment. Și-a încheiat cariera de jucător și e noul președinte al clubului. E cea mai bună soluție în acest moment pentru Rapid”, a spus Valerii Moraru pentru digisport.ro.