EURO 2016: Săpunaru – Elvețienii ne-au dominat tot meciul, suntem fericiți cu egalul

Fundașul echipei naționale Cristian Săpunaru a declarat miercuri seara că România a fost dominată "tot meciul" de Elveția, iar din acest motiv este fericit cu rezultatul de egalitate (1-1).
"Eu am spus dinainte că va fi mai greu cu Elveția decât cu Franța. Echipa Elveției este mai omogenă, are un alt stil de joc și joacă un fotbal frumos. Ne-a fost mai greu, ei ne-au dominat tot meciul, iar acum suntem fericiți cu acest egal. Dar atâta timp cât păstrăm șanse de calificare suntem mulțumiți", a spus Săpunaru la postul Pro Tv, preluat de AGERPRES.
El a menționat că jucătorii primei reprezentative vor face totul pentru a câștiga ultimul meci din Grupa A, cu Albania, pentru a obține calificarea în optimile de finală ale EURO 2016. "După acel gol primit am căzut și nu a fost bine. Dacă nu înscriau așa de repede cred că puteam spera și la o victorie. Dar elvețienii au marcat repede și după aceea am intrat noi într-o degringoladă, dar până la urmă ne-am revenit. Încercăm să câștigăm cu Albania, să jucăm până în ultimul minut și să ne calificăm mai departe pentru țară", a precizat Săpunaru.
Echipa națională de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecționata Elveției, scor 1-1 (1-0), miercuri, pe stadionul ''Parc des Princes'' din Paris, într-un meci din Grupa A la EURO 2016.
Golurile au fost marcate de Bogdan Stancu (18 — penalty), respectiv Admir Mehmedi (57).
România a pierdut primul meci la EURO 2016, scor 1-2, cu Franța, iar la 19 iunie, la Lyon, va întâlni Albania, în ultimul meci din faza grupelor.