Florin Vlaicu: Ai un sentiment incredibil când ajungi al şaptelea rugbyst din lume cu 1000 de puncte înscrise

Omul momentului în rugby, cum este numit de presa de specialitate internaţionalul român Florin Vlaicu, recunoaşte că a avut ''un sentiment incredibil'' atunci când a reuşit să atingă bariera de 1.000 de puncte înscrise, devenind astfel al şaptelea jucător din lume care a atins această performanţă, scrie site-ul Federaţiei europene de rugby, rugbyeurope.eu, care a stat de vorbă cu jucătorul ''frunzei de stejar'', informeazã AGERPRES.
În vârstă de 34 de ani, Vlaicu, unul dintre ''veteranii'' naţionalei României, a reuşit performanţa weekend-ul trecut la Lisabona, în partida contra Portugaliei, contând pentru Rugby Europe Championship, câştigată cu 28-27.
''Americanul'', cum este poreclit de coechipieri, a izbutit în acel meci transformarea a trei lovituri de pedeapsă, ajungând acum la 1.007 puncte reuşite în carieră, alăturându-se astfel unor nume mari ale rugbyului mondial precum Diego Dominguez (Italia, 1.010), Owen Farrell (Anglia, 1.044), Ronan O'Gara (Irlanda, 1.083), Neil Jenkins (Ţara Galilor, 1.090) ), Jonny Wilkinson (Anglia, 1.246) şi Dan Carter (Noua Zeelandă, 1.598).
''A fost un sentiment incredibil. Aşteptam să vină acest moment de mult timp şi am vrut să-l marchez într-un fel special. Astfel, după o consultare cu un foarte bun prieten, mi-am făcut un tricou deosebit. Sunt fericit pentru că am muncit toată cariera mea având ca obiectiv să ating această barieră. Am crezut întotdeauna în mine, în echipa mea, în colegii mei. Le datorez acest succes şi lor, nu aş fi putut niciodată să fac totul singur. Vreau să mulţumesc colegilor mei de echipă, personalului şi tuturor celor care mi-au arătat sprijin în ultimii 15 ani, deoarece fără ei nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Sunt însă mulţi alţi oameni care mi-au arătat sprijinul lor în toţi aceşti ani'', a declarat centrul Florin Vlaicu, component al echipei CSA Steaua.
El a dorit să-şi exprime recunoştinţa şi faţă de familie, care l-a susţinut şi înţeles în toată această perioadă, dar şi foştilor săi antrenori care i-au dat încredere că poate atinge performanţa respectivă.
''Este o onoare pentru mine să fiu pe lista celor mai buni marcatori din lume, alături de unele dintre legendele rugby-ului internaţional, jucători la care am privit de-a lungul anilor. Sunt foarte mândru nu doar pentru mine ca persoană, ci şi pentru ţara mea, deoarece este o mare realizare pentru rugby-ul românesc. Ne confruntăm cu momente dificile iar rugby-ul românesc are nevoie de acest tip de ştiri pozitive. Cred că etapele pe care le-am atins - cel mai selecţionat jucător român şi acum cel mai bun marcator din toate timpurile din România - vor oferi o motivaţie în plus tinerilor noştri jucători să-mi calce pe urme'', a mai spus Vlaicu.
De asemenea, el şi-a exprimat satisfacţia şi pentru faptul că naţionala ''stejarilor'' a învins Portugalia.
''Nu ştiu cum m-aş fi putut bucura că eu am atins acest record, dacă România ar fi pierdut meciul. Aveam nevoie de această victorie, este foarte importantă pentru noi, deoarece ne-a dat încrederea de care avem nevoie pentru jocurile noastre viitoare'', a menţionat Florin Vlaicu.
Florin Vlaicu şi-a făcut debutul pentru naţionala României în 2006, într-o partidă contra Ucrainei. Are până acum 126 de prezenţe în tricoul ''frunzei de stejar''. De-a lungul timpului el a evoluat la echipe precum CSA Steaua, RCJ Farul Constanţa, RCM Timişoara, Olimpia (CSM) Bucureşti, dar şi în Italia, la Calvisano Rugby.
Vlaicu a adunat în total 1007 puncte dintre care 14 au fost eseuri, 175 transformări de eseu, 193 lovituri de pedeapsă transformate şi 4 droap-goal-uri.
Sursa: www.agerpres.ro