Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit (fișă biografică)

Fostul fotbalist Daniel Prodan a murit, la 16 noiembrie 2016, în urma unui stop cardio-respirator, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu.
Daniel "Didi" Prodan s-a născut la 23 martie 1972, la Satu Mare. A jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 și la Campionatul European de Fotbal din 1996.
A început să joace fotbal ca fundaș central la echipa-fanion a orașului său natal, Olimpia Satu Mare. În anul 1991, și-a făcut debutul la echipa mare a Olimpiei. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa sătmăreană, a făcut cel mai important pas al carierei sale, prin transferul la Steaua București. Din anul 1993 și până în 1997, a evoluat la formația roș-albastră. A câștigat cinci titluri de campion al României cu Steaua București, reușind să se remarce și la echipa națională a României, pentru care a debutat la 2 iunie 1993, la Kosice, Cehoslovacia. România a pierdut meciul cu scorul de 5-2, însă la sfârșitul campaniei de calificare s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal din Statele Unite ale Americii din 1994. Daniel Prodan a fost selecționat de către antrenorul Anghel Iordănescu în lotul pentru acest turneu final.
Prodan a jucat toate minutele disputate de către naționala României la CM din SUA, evoluând în meciurile cu Columbia, Elveția, SUA, Argentina și Suedia. După turneul final, la 12 noiembrie 1994, marca primul său gol la echipa națională, în meciul cu Slovacia, un gol decisiv, care a asigurat victoria României cu 3-2. Datorită acestei victorii, România s-a calificat la Campionatul European din 1996, din Anglia. La turneul final, Daniel Prodan nu a evoluat în meciul cu Franța, dar a jucat tot meciul cu Bulgaria și până în minutul 86 în ultimul meci al grupei, cu Spania.
Daniel Prodan, 1998
În 1997, Daniel Prodan pleca de la Steaua pentru un transfer în Primera Division, la Atletico Madrid. În primul sezon la echipa spaniolă, a evoluat în 17 meciuri, marcând patru goluri, iar în al doilea sezon tot atâtea meciuri, însă fără să mai înscrie. S-a transferat apoi în anul 1998 în Scoția, la Glasgow Rangers, dar nu a evoluat în niciun meci pentru scoțieni, din cauza unei grave accidentări la genunchi. În 2000 s-a întors la Steaua, evoluând un singur meci, după care s-a transferat la Rocar București. A evoluat în 15 meciuri pentru această echipă, pentru care a marcat trei goluri.
S-a retras din echipa națională după meciul cu Ungaria, din preliminariile Mondialului din 2002, câștigat de România cu 2-0. A evoluat în 54 de partide pentru echipa națională.
A mai evoluat la FC Național, echipă la care și-a încheiat cariera de jucător, cu o pauză în care a evoluat la Messina, în Italia, în 2002.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga sa activitate.