Fotbal: Alexandru Mitriţă – În viitor vreau să mă întorc în străinătate, ar fi o bucurie enomă să joc în Spania

Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Alexandru Mitriţă, premiat luni seara în cadrul Galei Fotbalului Românesc, a declarat că în viitor îşi doreşte să se întoarcă în străinătate, precizând că ar fi o bucurie enormă să aibă ocazia să joace în campionatul Spaniei, informeazã AGERPRES.
"Sunt bucuros pentru ambele trofee câştigate în seara asta, în viitor îmi doresc să câştig titlul de cel mai bun jucător român. De asemenea, vreau să mă întorc în străinătate şi să demonstrez acolo. Campionatul Spaniei mi se pare cel mai frumos şi ar fi o bucurie enormă să ajung să joc acolo", a spus fotbalistul care în 2017 se transfera la U Craiova după doi ani petrecuţi la formaţia italiană Pescara.
"A fost un an bun pentru mine, am revenit în forţă în România, chiar dacă mulţi nu îmi dădeau mari şanse. Spuneau că o să revin în România şi o să fiu ca toţi ceilalţi jucători care se întorc în ţară. Din fericire pentru mine nu a fost aşa, am jucat bine, am marcat şi consider că am avut un sezon foarte bun. Sper ca la anul să dau mult mai mult pentru echipa mea", a adăugat el.
În vârstă de 23 de ani, Mitriţă este optimist în ceea ce priveşte calificarea echipei naţionale a României la EURO 2020. "Va fi o grupă grea pentru noi în preliminariile EURO 2020. Sunt echipe puternice, o campioană mondială, Spania, şi două echipe, Suedia şi Norvegia, cu care ne vom bate de la egal la egal. Putem visa la locul 2 de ce nu? Am demonstrat că putem face faţă echipelor mari şi cu siguranţă ne vom califica la Campionatul European", a precizat fotbalistul.
Colegul său de la Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, a declarat, luni seara, că nu se aştepta să fie desemnat fotbalistul cu cea mai spectaculoasă ascensiune în 2018. "Este cel mai bun an al meu, mă aflu într-o perioadă bună. Îmi doresc să continui la fel atât la echipa de club cât şi la prima reprezentativă. Pentru mine trofeul din seara asta este un pas înainte şi mă ambiţionează să îmi doresc mult mai mult.Nu mă aşteptam la acest premiu recunosc, dar sunt mândru de el pentru că simt că munca mea a fost răsplătită. Îi dedic premiul domnului Hagi pentru că a avut un merit foarte mare în creşterea mea ca jucător. Fără el cu siguranţă nu aş fi ajuns până aici şi îi mulţumesc pe această cale", a afirmat Cicâldău.
Alexandru Mitriţă a primit trofeul pentru cel mai bun atacant al anului 2018, precum şi premiul special "Ilie Balaci", în timp ce Alexandru Cicâldău a fost desemnat fotbalistul cu cea mai spectaculoasă ascensiune în 2018 în cadrul Galei Fotbalului Românesc de luni seara.