Fotbal: Atletico Madrid, învingătoare în campionatul Spaniei

Echipa Atletico Madrid a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Athletic Bilbao, miercuri seara, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Spaniei, consolidându-şi astfel poziţia de lider al clasamentului, informeazã AGERPRES.
Bascii au deschis scorul pe stadionul Metropolitano prin căpitanul Iker Muniain, în minutul 21, însă Atletico a restabilit egalitatea în prelungirile primei reprize, prin Marcos Llorente (45+2).
Elevii antrenorului Diego Simeone au obţinut victoria în urma unei lovituri de la 11 metri, transformată în debutul reprizei secunde (51) de uruguayanul Luis Suarez, golgheterul madrilenilor în acest sezon, cu 18 reuşite.
În urma acestui succes, Atletico a acumulat 62 de puncte după 26 de etape, distanţându-se de principalele sale urmăritoare în cursa pentru titlu, FC Barcelona (56 puncte) şi Real Madrid (54 puncte).
Sursa: www.agerpres.ro