Fotbal: Burleanu – Am convingerea că Rădoi poate construi o echipă învingătoare cu care să mergem la EURO

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul selecţioner Mirel Rădoi are capacitatea să construiască o echipă învingătoare care să se poată califica la EURO 2020, informeazã AGERPRES.
"Mirel Rădoi este antrenorul cel mai potrivit pentru a integra toţi aceşti tineri talentaţi pe care i-am regăsit la Campionatul European. Un al doilea motiv ar fi că a reuşit să reconstruiască o echipă, un grup unit, şi a reuşit să facă şi performanţă în această vară. Un al treilea argument este că e un fost internaţional român şi cunoaşte foarte bine spiritul şi atitudinea pe care le aşteptăm şi de la jucători. L-am văzut la naţionala de tineret şi aşteptăm acelaşi lucru şi la prima reprezentativă. El cunoaşte foarte bine competiţia internă, pe jucătorii din ţară dar şi pe cei din străinătate. Mirel Rădoi este un antrenor tânăr, energic, este 200% dedicat fotbalului şi pasiunii sale pentru fotbal. Şi un ultim argument este legat de experienţa în meciuri decisive ca selecţioner. Ne amintim toţi meciul din Portugalia care ne-a conferit calificarea la EURO şi apoi meciurile de la campionatul european. Am convingerea că Mirel Rădoi are capacitatea să construiască o echipă, un adevărat grup, o echipă învingătoare cu care să putem merge la Campionatul European. Va reuşi să îmbine experienţa jucătorilor maturi cu energia jucătorilor mai tineri", a declarat Burleanu.
Oficialul FRF a precizat că în baza contractului semnat cu Rădoi, pentru doi ani, acesta va conduce şi naţionala U23 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din vara anului viitor: "Nu am discutat cu niciun alt antrenor, Mirel Rădoi a reprezentat încă de la început prima opţiune. Nu este un mandat pe termen scurt, e unul de construcţie, pe cel puţin doi ani de zile, cu obiective intermediare. Cunoaşte cel mai bine jucătorii tineri pe care îi regăsim la nivelul primei reprezentative. A fost antrenorul care a reuşit să creeze ceea ce ne dorim şi la prima reprezentativă, o echipă învingătoare. Totodată Mirel Rădoi va fi antrenorul care va conduce echipa naţională şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020".
Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă a declarat că Mirel RĂdoi este cel care a reanimat spiritul jucătorului român, fiind convins că este cea mai bună alegere pentru acest post.
"Mirel Rădoi reprezintă în acest moment semnalul entuziasmului, al regenerării fotbalului românesc. A reanimat spiritul jucătorului român, ceea ce este foarte important. Avem încredere în viitor, oamenii tineri sunt foarte importanţi în renaşterea acestei echipe naţionale. Primul dintre ei este selecţionerul ales", a spus Stoichiţă.
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de fotbal a aprobat, marţi, cu unanimitate de voturi numirea antrenorului Mirel Rădoi în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, a declarat pentru AGERPRES un membru al CEx.
Tehnicianul Mirel Rădoi, care a ocupat funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal Under-21 a României, a fost propus luni de Comisia Tehnică a FRF pentru postul de antrenor al selecţionatei de seniori.
Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa naţională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua Bucureşti, între anii 2000-2009, la Al Hilal Riad între 2009 şi 2011 şi la Al Ain între anii 2011-2014, se arată în comunicatul FRF.
Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcţia de manager sportiv al echipei naţionale U21 a României, iar în luna august a aceluiaşi an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită.
Rădoi a reuşit să califice reprezentativa Under-21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiţiei, performanţă ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.
În total, pe banca selecţionatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reuşind să câştige 9 dintre ele şi să înregistreze trei remize, alte trei partide încheindu-se cu înfrângeri.
După anunţul de încetare a colaborării dintre FRF şi Cosmin Contra, în urma nerealizării obiectivului de calificare a echipei naţionale la EURO 2020, din grupele preliminare, în spaţiul public au circulat mai multe variante pentru postul de selecţioner, cum ar fi antrenorul naţionalei U21, Mirel Rădoi, antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu sau antrenorul echipei FC Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi.
România a ratat calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor continentale încă în 15 noiembrie, când a fost învinsă de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul meci.
"Tricolorii" păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor. Ei vor întâlni Islanda în deplasare, pe 26 martie, în cealaltă semifinală a culoarului A al barajelor urmând să se înfrunte Bulgaria şi Ungaria. În finală, pe 31 martie, pentru un bilet la EURO 2020, se vor bate câştigătoarele celor două semifinale, meciul urmând să aibă loc în Bulgaria sau Ungaria.