Fotbal: CFR Cluj, din nou lider în Liga I, după 2-0 cu Astra Giurgiu

CFR Cluj a revenit pe primul loc în Liga I de fotbal, luni seara, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 2-0 (1-0), pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 21-a, informeazã AGERPRES.
Andrei Burcă a deschis scorul pentru campioni (23), victoria fiind parafată de autogolul portarului bulgar Gheorghi Kitanov (84), care a scăpat mingea în poartă la centrarea lui Culio.
Astra a terminat meciul cu un jucător mai puţin, Constantin Budescu primind al doilea cartonaş galben în min. 83.
Mijlocaşul argentinian Juan Emmanuel Culio a fost căpitanul echipei clujene la ultimul său meci în Gruia. Pentru a sărbători acest moment, intrarea spectatorilor a fost liberă la meci.
Astra era neînvinsă de nouă etape şi venea după opt victorii consecutive în campionat.
CFR rămâne neînvinsă pe teren propriu în acest campionat.
În tur, Astra s-a impus cu scorul de 3-2.
FC CFR 1907 Cluj - AFC Astra Giurgiu 2-0 (1-0), Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca
Au marcat: Andrei Burcă (23), Gheorghi Kitanov (84, autogol).
Cartonaş roşu: Constantin Budescu (Astra, 83).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Valentin Avram (Bucureşti); arbitru de rezervă: George Rădulescu (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF