Fotbal: Confruntare Mircea Lucescu – Răzvan Lucescu, într-un meci caritabil între Dinamo şi Rapid

Antrenorii Mircea Lucescu şi Răzvan Lucescu vor conduce de pe bancă echipele de old boys a grupărilor Dinamo şi Rapid într-un meci caritabil organizat vineri pentru ajutorarea unui copil care suferă de sindromul Klippel-Trenaunay, informeazã AGERPRES.
Fondurile strânse cu ocazia organizării partidei demonstrative dintre Dinamo şi Rapid, care se va disputa vineri, de la ora 18:30 pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, vor fi donate în conturile lui Gabriel Bălăcean, un copil de 15 ani care suferă de sindromul Klippel-Trenaunay şi care are nevoie de 200.000 de euro pentru mai multe intervenţii chirugicale în următorii cinci ani.
"Am acceptat această invitaţie pentru că este un moment important, trebuie să arătăm că oamenii de fotbal pot fi alături de cineva care are nevoie. Am căutat să găsim o soluţie pentru a ne strânge şi se leagă două evenimente importante, Dinamo face 30 de ani anul acesta de când a câştigat campionatul în ‘89-‘90, iar Rapidul 20 de ani de când a câştigat campionatul în 1999. Deci există şi două motive importante de a organiza această întâlnire, îi putem vedea pe toţi artiştii acelor perioade care încântau publicul. Între Rapid şi Dinamo a fost o perioadă de colaborare, mai ales după ce eu am ajuns la Rapid, sunt mai mulţi jucători care au jucat la Rapid şi la Dinamo. Am vorbit şi cu Răzvan şi am căzut de acord ca el să fie pe banca Rapidului şi eu pe cea a lui Dinamo. Vreau să fie o sărbătoare a fotbalului care nu s-a mai organizat de mult timp şi lumea a cam uitat să ia drumul stadionului. O să îmi facă plăcere să îi revăd pe băieţii care au câştigat campionatul acum 30 de ani şi pe cei de la Rapid, ştiu că e important pentru ei să apară din nou pe stadion. Noi am jucat în perioada aceea pentru suporterii noştri, pentru publicul nostru, de aceea e nevoie ca suporterii să fie în număr cât mai mare la stadion vineri. Aş vrea să văd cât mai mulţi suporteri şi mai ales copii. Sper ca băiatul să fie bine pentru că are nevoie de acest ajutor. Eu voi fi acolo. Eu de o parte şi Răzvan de cealaltă, pentru că vreau să îmi iau revanşa, pentru că la ultima întâlnire am pierdut. Acum depinde de Andone şi de Lupu cum se vor prezenta pe teren. Îmi face plăcere să vină şi Mircea Rednic şi sper să răspundă pozitiv la această acţiune", a declarat Mircea Lucescu, luni, într-o conferinţă de presă.
Managerul general al echipei FC Voluntari, Ioan Andone, va reprezenta Dinamo la această partidă şi spune că este important pentru copil ajutorul venit din partea foştilor fotbalişti: "Sunt nişte revederi extraordinare, sunt atât de frumoase. Am mai fost şi săptămâna trecută la un eveniment la Câmpina. Sunt lucruri frumoase care trebuie repetate pentru că au cam dispărut în ziua de astăzi. Atât cât putem noi ajutăm familii care au nevoie de ajutorul nostru".
"Dacă e nevoie, joc oriunde, dar o să încep la Rapid, am un tricou cu două feţe. Am jucat şi la Rapid şi la Dinamo şi am amintiri foarte plăcute, am câştigat campionatul şi cu Rapid şi cu Dinamo şi a fost o perioadă foarte bună a carierei mele", a afirmat Mugur Bolohan, fost jucător la Rapid şi Dinamo.
Intrarea la meciul dintre echipele formate din jucători reprezentativi ai unor generaţii ale grupărilor Dinamo şi Rapid va fi liberă, după cum au anunţat organizatorii, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.