Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa nu e pregătită pentru meciul cu Dinamo Zagreb

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, marţi seara, într-o conferinţă de presă online, că formaţia din Gruia nu e pregătită pentru meciul cu Dinamo Zagreb din preliminariile Ligii Campionilor, informeazã AGERPRES.
''Meciul acesta vine cam repede pentru noi, mult prea repede. N-am avut timp de nimic. De obicei, ce fac în şase zile a trebui să fac într-o zi. N-am avut timp nici de băieţi, să vorbesc cu ei, pentru că a trebui să studiez foarte bine adversarul. Am văzut patru meciuri şi într-o zi e foarte greu, iar singurul lucru pozitiv este că avem două meciuri, două victorii şi moralul ar trebui să fie bun, dar echipa nu e pregătită şi asta s-a văzut la aceste două meciuri. Nici n-a avut cum să fie pregătită, fără un cantonament, fără o pregătire cum eram obişnuiţi, cred că toţi jucătorii suferă, nu numai la CFR'', a spus Petrescu.
Tehnicianul a acuzat faptul că CFR a pierdut mulţi jucători importanţi, iar transferurile nu s-au făcut la timp.
''Mă gândesc că am pierdut foarte mulţi jucători importanţi şi nu e uşor să îi înlocuieşti'', a subliniat Petrescu.
Antrenorul campioanei a comentat şi venirile anunţate pentru perioada următoare, mijlocaşul Paul Anton şi atacanţii Cristian Lopez şi Jakub Vojtus.
''Era bine dacă numele astea ajungeau acum când avem nevoie, pentru că dacă ieşim din Europa după aia o să fie prea târziu. Ne dorim jucători buni la meciurile astea din cupele europene, e clar că şi după aceea, pentru campionat, dar până la urmă şi Debeljuh a venit prea târziu, nu e pregătit sută la sută. Djokovic şi Păun au venit şi ei târziu, Omrani e accidentat, plus cei care au plecat, Ţucudean, Traore, Arlauskis, deja o echipă plecată. Vojtus era un jucător care era bine să fie acum'', a afirmat Dan Petrescu.
Antrenorul campioanei României a făcut şi o comparaţie între cele două echipe şi între fotbalul din România şi Croaţia, subliniind că Dinamo Zagreb are peste 90 la sută şanse de calificare, iar Croaţia este în faţa României cu 22 de ani.
''Antrenorul lor este foarte inteligent când declară şansele 50%-50%, pentru că e clar că Dinamo Zagreb are cel puţin 90 la sută şanse. E echipa favorită, are buget extraordinar, iar fotbalul croat e în faţa României ... am jucat ultima dată la Cupa Mondială în 1998, cam aşa e Croaţia în faţa noastră, cu 22 de ani, şi la nivel de echipă naţională, şi la nivel de cluburi. Ei vând jucători de 70 de milioane (de euro), iar noi nu vindem pe nimeni (...), jucătorii români nu joacă nicăieri, iar cei croaţi joacă la Barcelona şi la Real Madrid. Noi toţi ne dăm cu părerea, dar niciunul nu spunem adevărul, fotbalul croat este de o sută de ori peste fotbalul românesc. Ne place sau nu ne place, asta e realitatea. Voi (jurnaliştii, n. red.) tot timpul spuneţi că exagerez, spuneţi vor cât valorează lotul lor şi cât valorează lotul nostru?... Când am fost noi la ultimul Mondial, şi Croaţia pe ce loc a terminat la ultimul Mondial? ... pe doi!... putea să fie campioană mondială! Câţi jucători vând cei de la Dinamo Zagreb şi pe câţi bani? CFR Cluj în ultimii cinci ani de cât a vândut?'', a spus Petrescu în tirada sa.
''Cine ajunge în grupele Champions League din România, la toţi 11 trebuie să le faceţi statuie! Până nu vine un finanţator să bage 100 de milioane, hai nu 100, să bage 50 de milioane buget, până atunci, dacă se întâmplă să ajungem în grupe, e o minune. Realitatea e care e! Noi jucăm cu o echipă care anul trecut a bătut-o în Champions League cu 4-0 pe Atalanta, care a fost în sferturi. Mâine dacă nu batem e ceva normal'', a adăugat tehnicianul.
Petrescu s-a referit şi la turneul final al Europa League: ''Un ochi plângea şi unul era mai bine. Plângea pentru că nu eram în Germania, meritam să fi fost şi noi acolo, nu în finală. În acelaşi timp, echipa care ne-a eliminat (Sevilla), fără să ne bată (1-1 şi 0-0), a câştigat trofeul şi a arătat faptul că echipa (CFR) a făcut numai miracole în opinia mea''.
Legat de faptul că fundaşul portughez Mario Camora a primit cetăţenia română, Dan Petrescu a fost sec: ''Mă aştept să fie convocat la echipa naţională''.
Antrenorul a negat că ar exista o oferită de la Istanbul Başakşehir pentru Damjan Djokovic: ''Ar fi bine să îl vrea pe Djokovic campioana Turciei, pentru că am vinde şi noi pe cineva. Avem nevoie de bani, dar deocamdată nu a venit nimeni cu o ofertă''.
Petrescu a menţionat în încheiere că mai are doi ani de contract cu CFR, dar că poate pleca oricând: ''Mai am doi ani de contract şi vreau să îl duc la capăt, chiar dacă vin oferte din altă parte, dar sunt mereu cu valiza făcută''.
CFR Cluj o va întâlni pe Dinamo Zagreb, miercuri, de la ora 21:00, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor (manşă unică).
Partida va fi arbitrată de portughezul Antonio Emanuel Carvalho Nobre, arbitri asistenţi vor fi conaţionalii săi Bruno Alves Jesus şi Nuno Pereira, iar arbitru de rezervă va fi tot un lusitan, Joao Carlos Antunes Pereira Bento.
Sursa: www.agerpres.ro