Fotbal: Diego Costa (Atletico Madrid), operat de hernie cervicală

Diego Costa, atacantul hispano-brazilian al echipei Atletico Madrid, a fost operat cu succes de o hernie discală cervicală, a anunţat, joi, clubul madrilen de fotbal, citat de AFP, preluat de AGERPRES.
"Diego Costa a suferit o intervenţie chirugicală de hernie discală cervicală joi, 21 noiembrie, la Madrid. Conform serviciilor medicale ale clubului, operaţia a decurs conform aşteptărilor", a transmis Atletico Madrid într-un comunicat.
Clubul nu a precizat însă durata indisponibilităţii jucătorului în vârstă de 31 de ani, dar, conform presei spaniole, aceasta ar putea fi de aproximativ trei luni.
În acest sezon, Costa a disputat 15 meciuri pentru "Colchoneros", dintre care 11 în la Liga şi patru în Champions League, înscriind două goluri.
El nu s-a antrenat săptămâna trecută din cauza durerilor la nivel cervical, iar radiografiile au prezentat o hernie.
Diego Costa a mai fost supus unei operaţii la picior în decembrie 2018, care l-a ţinut departe de teren timp de două luni şi jumătate.