Fotbal – EURO 2016: Deschamps – Meciul cu România nu este decisiv, dar este foarte important

Selecționerul Franței, Didier Deschamps, consideră că meciul împotriva reprezentativei României, programat vineri seara pe Stade de France, în deschiderea Campionatului European de fotbal ediția 2016 "nu este decisiv, dar este foarte important".
"Obiectivul a fost întotdeauna acest 10 iunie. De doi ani mă gândesc la meciul de deschidere. Contextul este unul special și trebuie să gestionăm bine situația. Acest meci nu este decisiv, dar este foarte important. Ne poate lansa. Este un rendez-vous fabulos, în care nu e loc de rețineri, de ezitări. După aceea va fi o luptă pentru putere cu adversarul nostru", a declarat Deschamps într-un interviu publicat miercuri de cotidianul sportiv francez L'Equipe, preluat de AGERPRES.
Fostul căpitan al "Les Bleus" a precizat totodată că, în ciuda accidentărilor recente suferite de unii dintre jucătorii săi, nu are nicio îndoială în privința unsprezecelui de start împotriva "tricolorilor", pe care îl are în cap "de ceva timp".
"Am încredere deplină în toți cei 23 de jucători care sunt aici, iar ei știu acest lucru", a adăugat Deschamps, care s-a arătat surprins de imensa susținere populară față de naționala Franței. "Este magnific. O susținere de o asemenea amploare nu am mai întâlnit niciodată înaintea unei mari competiții. Toată această dovadă de iubire nu poate decât să-i impulsioneze pe jucători", a afirmat el..
Selecționerul francez a recunoscut însă că "nici în cel mai negru coșmar" al său nu și-ar fi închipuit ceea ce s-a întâmplat "după anunțarea listei, pe 12 mai", referindu-se la forfaiturile unor jucători, dar și la polemicile care au perturbat pregătirile echipei sale. El nu se lasă însă afectat de aceste lucruri și continuă să meargă înainte. "Cuvântul meu de ordine este adaptarea. Fără să privesc înapoi", a mai spus Didier Deschamps.