Fotbal: FC Barcelona a învins-o pe Real Madrid cu 4-0 pe Bernabeu

FC Barcelona a învins-o categoric pe Real Madrid, cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, în derby-ul fotbalului spaniol, desfăşurat în etapa a 29-a din La Liga, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Barca nu mai câştigase în ''El Clasico'' de 1.113 zile, precedentul succes al catalanilor datând din 2 martie 2019, când învingeau la limită, 1-0, printr-un gol înscris de croatul Ivan Rakitic. În cele şase meciuri disputate de atunci, echipa blaugrana a obţinut un singur rezultat de egalitate.
Duminică seara, Barca a câştigat la toate capitolele confruntarea cu Real, marcând de patru ori, prin gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (29, 52), Ronald Araujo (38) şi Ferran Torres (47).
Echipa antrenată de Xavi Hernandez a mai ratat şi ocazii mari de gol: Aubameyang (12) a tras din 7 metri dar a respins Courtois, Ferran Torres a şutat din marginea careului, puţin pe lângă poartă (18), acelaşi Aubameyang (35) a trimis un şut, dar belgianul Courtois a fost din nou la post, Ferran Torres a ratat singur cu portarul (46), Aubameyang a irosit o şansă uriaşă din 6 metri, Courtois a respins şutul lui Ferran Torres (64), Dembele a trimis pe lângă poartă din mijlocul careului (73), Courtois a fost la post la voleu lui Depay (78).
Real a arătat ca o echipă în degringoladă, mai ales în apărare, singurele ocazii notabile fiind create de Valverde (7), Rodrygo (61) şi Alaba (79), însă de fiecare dată portarul ter Stegen s-a remarcat.
În faţa a 60.017 spectatori au evoluat echipele:
Real Madrid:
 Thibaut Courtois - Daniel Carvajal (Mariano Diaz, 46), Eder Militao, David Alaba, Nacho Fernandez (Lucas Vazquez, 64) - Luka Modric, Casemiro, Toni Kroos (Eduardo Camavinga, 46) - Federico Valverde, Vinicius Junior - Rodrygo (Marco Asensio, 64). Antrenor: Carlo Ancelotti.
FC Barcelona: Marc-Andre ter Stegen - Ronald Araujo, Gerard Pique, Eric Garcia, Jordi Alba (Dani Alves, 86) - Frenkie de Jong (Gavi, 71), Sergio Busquets, Pedri (Nico Gonzalez, 86) - Ousmane Dembele (Adama Traore, 80), Pierre-Emerick Aubameyang (Memphis Depay, 71), Ferran Torres. Antrenor: Xavi Hernandez.
Arbitru: Juan Martinez Munuera
Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES