Fotbal: FC Barcelona l-a demis pe antrenorul Ernesto Valverde (oficial)

FC Barcelona l-a concediat pe antrenorul Ernesto Valverde şi l-a angajat în locul acestuia pe Quique Setien, căruia i-a oferit un contract valabil până în vara anului 2022, a anunţat luni seara clubul spaniol de fotbal, conform AGERPRES.
"FC Barcelona şi Ernesto Valverde au ajuns la un acord pentru a pune capăt contractului care îi unea", a indicat Barca pe site-ul său oficial.
Într-un comunicat separat, gruparea de pe Camp Nou a anunţat angajarea lui Quique Setien, fostul tehnician al lui Betis Sevilla, care a semnat o înţelegere valabilă "până la 30 iunie 2022".
Aceasta este prima destituire a unui tehnician al Barcelonei începând din ianuarie 2003, când olandezul Louis van Gaal a fost înlăturat într-un moment în care echipa catalană se afla pe locul 12 în clasament, precizează EFE, care subliniază totodată că Valverde a fost demis în condiţiile în care Barca este lider în La Liga.
Înfrângerea suferită în semifinalele Supercupei Spaniei, în faţa formaţiei Atletico Madrid (2-3), a grăbit însă luarea deciziei în privinţa lui Ernesto Valverde, al cărui post s-a mai aflat în pericol şi la finalul sezonului trecut, după eşecul din Liga Campionilor, în faţa englezilor de la Liverpool, în penultimul act al competiţiei continentale.
Quique Setien, noul antrenor al lui FC Barcelona, va fi prezentat oficial marţi după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă.