Fotbal: FCSB este cea mai tânără echipă din Liga I, arată un studiu

FCSB este cea mai tânără echipă din Liga I, cu o medie de vârstă de 24,9 ani, potrivit unui studiu efectuat de Observatorul pentru fotbal (CIES), ce ia în calcul formaţiile din 67 de prime divizii din toată lumea în funcţie de jucătorii folosiţi în meciurile din sezonul curent, informeazã AGERPRES.
FCSB este urmată la acest capitol de FC Viitorul (25,1 ani), Chindia Târgovişte (25,7), Gaz Metan Mediaş (26,3), Universitatea Craiova (26,4), FC Botoşani (27,2), Academica Clinceni (27,4), Astra Giurgiu (27,5), UTA Arad (27,5), FC Voluntari (27,6), FC Argeş (28,0), Politehnica Iaşi (28,1), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (28,2). Dinamo Bucureşti (28,2).
CFR Cluj, câştigătoarea ultimelor trei ediţii din Liga I, este penultima, cu o medie de vârstă de 29,4 ani, devansând-o numai pe FC Hermannstadt - 29,8 ani.
În cele cinci mari campionate din Europa, cea mai tânără echipă este AC Milan, cu o medie de vârstă de 24,5 ani, în ciuda prezenţei unor veterani, ca portarul român Ciprian Tătăruşanu (34 de ani) şi mai ales atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic (39 de ani). Fosta campioană a Italiei este urmată de trei cluburi din Franţa, AS Monaco (24,7), Stade de Reims (24,8) şi Saint-Etienne (24,8).
În ce priveşte primele 20 de ţări în clasamentul UEFA, pe primul loc sunt danezii de la Nordsjaelland (22,7 ani), ce-i devansează pe portughezii de la Famalicao (23,1) şi olandezii de la ADO Den Haag (23,4). La Den Haag evoluează românul Andrei Raţiu, născut pe 20 iunie 1998.
Pentru ansamblul campionatelor luate în considerare, valorile extrem au fost măsurate în cazul lui FK Metta (Letonia, 20,6 ani) şi Mushuc Runa (Ecuador, 31,6 ani).
Sursa: www.agerpres.ro