Fotbal feminin: Internaţionala Ioana Bortan va juca în Finlanda

Clubul Universitatea Olimpia Cluj a ajuns la un accord în ceea ce priveşte transferul mijlocaşului Ioana Bortan la formaţia finlandeză Kuopion Palloseura, potrivit paginii de Facebook a campioanei României la fotbal feminin, preluat de AGERPRES.
Perioada pe care o va petrece la noua echipă depinde doar de modul de acomodare şi de obiectivele pe care şi le-a stabilit, precizează Olimpia.
''A fost un vis devenit realitate. Mi-am dorit foarte mult o experienţă internaţională şi mă bucur că Finlanda 'm-a ales'! Sper să mă acomodez cât mai repede şi să ajut la îndeplinirea obiectivelor noului meu club. Pentru 'U' Olimpia îmi doresc o participare cât mai lungă în Champions League şi bineînţeles realizarea obiectivele pe plan intern pentru noul sezon! Rămân alături de echipă cu sufletul şi mulţumesc pentru suportul oferit în aceste momente şi nu numai!'', a declarat componenta naţionalei României.
Bortan (31 ani) a fost o perioadă antrenor principal al campioanei României, post din care a fost înlocuită în noiembrie anul trecut.
Sursa: www.agerpres.ro