Fotbal feminin: Olimpia Cluj-Napoca, pentru a 6-a oară consecutiv campioană a României

Echipa de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca a câștigat pentru a șasea oară consecutiv campionatul intern, după ce a dispus de Navobi Iași cu scorul de 9-0 (2-0), în ultimul meci al fazei play-off care a avut loc duminică la Cluj Napoca, informează AGERPRES.
Potrivit unui comunicat al clubului, titlul a fost decernat de către primarul Emil Boc, în fața a peste 100 de suporteri ai formației.
''Acest titlu, al 6-lea consecutiv pentru echipa Olimpia Cluj-Napoca, vine după o muncă asiduă în care jucătoarele clujence au reușit, în cele 19 etape (meciul restant din etapa a 5-a se va juca sâmbătă, 28 mai, în deplasare la Târgu Mureș) să acumuleze 35 de puncte, cu 7 mai multe decât principala rivală ASA Târgu Mureș, 18 victorii, un egal și nicio înfrângere. Până la finalul acestui sezon, fetele antrenate de Mirel Albon vor mai avea de trecut un hop, cel al finalei Cupei României, în care va întâlni, marți, 24 mai, de la ora 16,30, formația ASA Târgu Mureș. Finala va avea loc pe stadionul Michael Klein din Hunedoara'', se arată în comunicat.