Fotbal: Golurile vor veni, spune Eden Hazard (Real Madrid)

''Golurile vor veni'', a promis luni belgianul Eden Hazard, aflat încă în perioada de integrare la Real Madrid, menţionând că aceasta s-ar putea întâmpla chiar la partida cu FC Bruges, marţi, în Liga Campionilor, informeazã AGERPRES.
''Ştiu că primele luni au fost complicate. A intervenit accidentarea mea, toată lumea se aştepta să înscriu trei goluri pe meci...Este nevoie de timp însă ca să pot da maxim la antrenamente, să joc cu plăcere în fiecare partidă aşa cum am făcut-o în toată cariera mea, iar golurile vor veni. Criticile sunt normale dar nu mă deranjează, nu le-am acordat atenţie. Eu ştiu când joc bine, ştiu şi când joc slab", a declarat atacantul lui Real Madrid, adus în această vară de la Chelsea pentru o sumă de peste 100 milioane euro.
Presa spaniolă a formulat critici cu privirea la evoluţiile lui Hazard în cele patru partide pe care le-a jucat până acum, el nereuşind să marcheze niciun gol sau să ofere vreo pasă decisivă.
Fără a se baza prea mult pe Hazard, Real Madrid este lider în La Liga, cu 15 puncte, după şapte etape ale noului sezon intern.