Fotbal: Josep Maria Bartomeu a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului FC Barcelona

Josep Maria Bartomeu a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului spaniol de fotbal FC Barcelona, după cum a anunţat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, confirmând informaţiile difuzate anterior de cotidianul catalan Sport, preluat de AGERPRES.
Împreună cu Bartomeu a demisionat şi Comitetul Director al clubului, cu cinci luni înaintea alegerilor programate. În fapt, demisia vine la doar câteva zile după ce Barca a pierdut cu 1-3 pe Camp Nou în faţa lui Real Madrid, în El Clasico.
''Apar azi pentru a vă comunica demisia mea şi a Comitetului Director. Este o decizie la care am reflectat, calmă, luată împreună cu toţi colaboratorii mei'', a afirmat Bartomeu.
O comisie de gestiune tranzitorie, cu puteri limitate, va conduce clubul până la organizarea noilor alegeri, la trei luni de la formarea sa.
Bartomeu era vizat de o moţiune de cenzură din partea contestatarilor săi, care au strâns 16.521 semnături necesare, adică 15% din numărul total de socios.
Resentimentele faţă de Bartomeu au crescut în ultimul an după ce situaţia financiară a clubului s-a înrăutăţit, iar prestaţiile echipei au dezamăgit, culminând cu un eşec cu 2-8 în faţa lui Bayern Munchen, în august, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, şi cu cererea lui Lionel Messi de a pleca de la Barcelona.
Bartomeu, 57 ani, este un om de afaceri care a fost ales preşedinte în 2014, după demisia lui Sandro Rosell. El devine al treilea preşedinte din istoria de peste o sută de ani a clubului care se confruntă cu o moţiune de cenzură. În cele două cazuri precedente nu s-au strâns voturile necesare pentru înlocuirea preşedintelui.
Sursa: www.agerpres.ro