Fotbal: Liga Campionilor – Nu a fost o seară bună pentru noi, recunoaşte antrenorul lui Real Madrid

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a criticat "lipsa de intensitate" din jocul elevilor săi, învinşi fără drept de apel miercuri seara, pe terenul formaţiei Paris Saint-Germain (0-3), în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, informeazã AGERPRES.
"Cu siguranţă, nu a fost o seară bună pentru noi. PSG ne-a depăşit în toate compartimentele, însă ceea m-a deranjat cel mai mult a fost lipsa noastră de intensitate în joc, iar la acel nivel al competiţiei acest lucru nu este posibil. Aşa că ne-au pus foarte repede în dificultate. Am început bine prima repriză, însă am fost depăşiţi rapid la mijlocul terenului, mai ales prin intensitatea cu care au evoluat ei", a spus Zidane, al cărui scaun a început să se clatine după acest debut slab de sezon al madrilenilor.
Real, deţinătoarea recordului de titluri de campioană a Europei (13), a fost dominată clar de PSG, chiar dacă parizienii nu au putut conta pe starurile lor Neymar, Cavani şi Mbappe.
Argentinianul Angel Di Maria a reuşit o dublă în prima repriză, în faţa fostei sale formaţii (14, 33), scorul final fiind stabilit de belgianul Thomas Meunier, în prelungiri (90+1).