Fotbal: Pep Guardiola şi-a prelungit până în 2023 contractul cu Manchester City

Antrenorul spaniol Pep Guardiola şi-a reînnoit pentru încă două sezoane, până în iunie 2023, contractul cu Manchester City, care urma să expire la finalul acestui sezon, a anunţat joi clubul din Premier League, citat de EFE, preluat de AGERPRES.
Guardiola, 49 ani, a preluat Man City în 2016, cu care a câştigat două titluri, Cupa Angliei, Cupa Ligi engleze (3) şi Supercupa Angliei (2). Liga Campionilor a rămas singura competiţie în care City nu a reuşit să ajungă nici măcar în faza semifinalelor.
''De când am ajuns la Manchester City, am fost făcut să mă simt binevenit atât în club cât şi în oraş. De atunci am reuşit foarte multe împreună, am marcat goluri, am câştigat jocuri şi trofee, suntem cu toţii foarte mândri de aceste succese'', a declarat Guardiola.
''Prelungirea contractului lui Pep este următorul pas firesc într-o călătorie care a evoluat de-a alungul anilor. Este un rezultat al încrederii reciproce şi al respectului care există între el şi club'', a declarat preşedintele lui City, Khaldoon Mubarak.
City, sub bagheta lui Guardiola, a devenit primul club din Anglia care a strâns 100 puncte într-un sezon (2017/2018).
Actualul sejur de cinci ani la un singur club este cel mai lung de când Guardiola activează ca antrenor. El a petrecut patru ani pe banca Barcelonei şi alţi trei la Bayern Munchen, înainte de a ajunge în Premier League.
În acest sezon, Manchester City ocupă locul zece, cu un meci mai puţin disputat după opt etape, la şase puncte de liderul Leicester City.
Sursa: www.agerpres.ro