Fotbal – Preliminariile EURO 2020: Ciprian Tătăruşanu – E o grupă dificilă, dar nu imposibilă

Portarul titlul al echipei naţionale de fotbal a României, Ciprian Tătăruşanu, a declarat că tricolorii au avut parte de o ''grupă dificilă, dar nu imposibilă'' la tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2020, informeazã AGERPRES.
''E o grupă dificilă, dar nu imposibilă. Spania este favorită, în timp ce noi, Suedia şi Norvegia vom lupta pentru poziţia secundă. Cred însă în forţa noastră ca echipă şi vom lupta până la final să ne calificăm la EURO'', a afirmat, pentru site-ul FRF, portarul echipei franceze FC Nantes.
Atacantul George Ţucudean, golgheterul ediţiei trecute a Ligii I şi liderul marcatorilor în sezonul actual, a apreciat că România va juca într-o grupă frumoasă.
''Este o grupă frumoasă, în care Spania este favorită. Cred în şansele noastre, am demonstrat în ultimul an că formăm un grup puternic, iar rezultatele au fost unele pozitive. Ne vom lupta până la ultimul meci pentru a obţine calificarea!'', a spus jucătorul campioanei CFR Cluj.
Mijlocaşul Paul Anton (Krîlia Sovetov Samara), care a jucat în Spania, la Getafe, a declarat, la rândul său: ''Cred că este o grupă echilibrată, în care Spania este favorită, în timp ce noi, Suedia şi Norvegia vom lupta pentru calificare. Am încredere că şi în 2019 vom continua parcursul bun din acest an şi la final ne vom califica. Am demonstrat că atâta timp cât jucăm ca o echipă unită, ne putem bate cu orice adversar. Cred că în acest moment, nici Suedia şi nici Norvegia nu sunt peste Serbia, echipă cu care nu am pierdut în Liga Naţiunilor''.
România va evolua în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta.
Meciurile turneului final se vor desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, în 12 ţări, Anglia, Azerbaidjan, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, România, Rusia, Scoţia, Spania şi Ungaria.
Arena Naţională din Bucureşti va fi gazda a patru meciuri de la turneul final de peste doi ani, trei partide din cadrul Grupei C (14, 18 şi 22 iunie) şi un meci din optimile de finală (29 iunie). Finala EURO 2020 va avea loc pe stadionul Wembley din Londra, în data de 12 iulie 2020.
La EURO 2020 se vor califica doar primele două clasate din fiecare grupă. Meciurile din preliminariile EURO 2020 se vor disputa în perioada martie - noiembrie 2019.
Ultimele patru naţionale calificate la turneul final vor fi stabilite în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor, în martie 2020. Cele mai bune 4 echipe din fiecare ligă dintre cele care nu obţin calificarea prin intermediul preliminariilor (repartizarea se face pornind de la Liga D spre Liga A, cu posibilitatea alocării locului unei echipe dintr-o ligă inferioară în eventualitatea în care toate celelalte sunt deja calificate) îşi vor disputa câte un loc la EURO. Se vor juca semifinale, într-o singură manşă, pe terenul echipei mai bine clasate în Liga Naţiunilor, şi finala (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea play-off-ului fiecărei ligi va merge la EURO 2020.