Fotbal: Preşedintele Federaţiei engleze a demisionat după ce a folosit o expresie rasistă

Preşedintele Federaţiei engleze de fotbal (FA), Greg Clarke, a demisionat marţi, la câteva după ce a folosit o expresie rasistă în legătură cu jucătorii de culoare, în timp ce răspundea întrebărilor unor membri ai parlamentului, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
Greg Clarke a folosit cuvântul "coloraţi" ("coloured") în legătură cu jucătorii de culoare. Clarke şi-a cerut scuze marţi după-amiază, însă în cursul serii a demisionat.
"Putem confirma că Greg Clarke a demisionat din funcţia de preşedinte. Peter McCormick va prelua rolul de preşedinte interimar al FA cu efect imediat, iar Consiliul FA va începe procesul de identificare şi numire a unui nou preşedinte în timp util", a indicat Federaţia.
Clarke, care este şi vicepreşedinte al FIFA, a fost criticat şi fiindcă a menţionat în timpul aceleiaşi audieri lipsa de profesionism a jucătorilor de origine asiatică, datorată, potrivit acestuia, "unor interese de carieră diferite".
Sursa: www.agerpres.ro